Sport

România – Cehia, scor final 30-28 la CE de handbal feminin

România a învins Cehia, cu scorul de 30-28, după ce tricolorele au condus la pauză cu 14-17. În urma acestui rezultat, România ocupă locul 2 în clasamentul grupei 2, cu mențiunea că Danemarca și Norvegia au un meci în minus.

Marcatoarele României au fost Neagu 10 goluri, Pintea 6, Zamfirescu 3, Udriştoiu 2, Geiger 2, Zamfir 2, Manea 2, Laslo 1, Iuganu 1, Chiper 1, iar pentru Cehia s-au remarcat Luzumova 7, Knedlikova 5, Hrbkova 5 reuşite.

Azi se mai dispută meciurile Ungaria – Norvegia și Danemarca – Rusia.

Vezi aici rezultatele de la CE de handbal feminin!

România – Cehia : scenarii pentru calificare

Echipa antrenată de Martin Ambros întâlnește Cehia de la ora 17:15. Situația României în grupa 2 de calificare este una foarte bună. Cristina Neagu și compania ocupă poziția secundă cu 4 puncte. O eventuală victorie a echipei noastre, ar consolida poziția din clasament și ar spori semnificativ șansele la calificarea în fazele eliminatorii ale competiției.

Și adversarele din această seară se află într-o poziție care le permite să spere la o eventuală calificare. Cehoaicele sunt pe locul 4 cu 2 puncte. Cu două victorii în ultimele două meciuri rămase, Cehia poate emite pretenții la calificare.

Cunoscând importanța partidei de diseară, antrenorul secund, Costică Buceschi a îndemnat la calm și concentrare pentru ca adversarele să nu ne surprindă.

”Ne aşteptăm la un meci în care Cehia se va agăţa de fiecare minge. Avem ca şi reper meciul dintre ele şi rusoaice. Este o echipă foarte arţăgoasă, care şi-a depăşit cu mult condiția, iar asta le dă moral. Nu au presiune asupra lor, cehoaicele vor juca să câştige, să-şi demonstreze valoarea. Îmi doresc din tot sufletul să câștigăm. Sper să ne facem meciul ușor devreme pentru a putea folosi cât mai multe fete. Știm cât de important este ca piesele noastre de bază să fie odihnite înaintea meciului cu Danemarca.”, a declarat Buceschi.

Citește și: România-Ungaria, scor final 29-21 la Campionatul European de handbal

După meciul contra Cehiei, româncele vor sta cu ochii pe partida dintre viitoarea adeversară Danemarca și Rusia. Un egal sau o victorie a rusoaicelor, coroborat cu o victorie a echipei noastre ar distanța România la 2 sau chiar 3 puncte în fața urmăritoarelor.

România – Cehia este transmis în direct de TVR2 de la ora 17:15.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-12-13T18:56:11+02:00 18:56

Share
Scris de
George Vintilă

Acest site foloseste cookies.

Read More