Sport

România – Chile 3-2. Răzvan Burleanu a anunțat soarta lui Christoph Daum după acest meci

România a învins campioana Americii de Sud, Chile, cu scorul de 3-2 într-un amical disputat la Cluj, dar soarta lui Christoph Daum este incertă.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că nu exclude posibilitatea ca selecționerul neamț să fie demis, mai ales că „rezultatele nu ne avantajează”.

„Nu am discutat nici de demisie, nici de reziliere, ar fi fost total neprofesionist să ai o asemenea discuţie cu staful tehnic între două meciuri, la un interval de trei zile. În mod cert voi solicita un raport stafului tehnic, care să fie discutat la nivel de Comisie Tehnică şi apoi prezentat în Comitetul Execturiv. Rezultatele… Cred că niciunul dintre noi nu este mulţumit de rezultate. Este o dezamăgire că nu am reuşit să ne depăşim limitele. Ceea ce îmi pare nespus de rău este că nu reuşim să avem rezultate mai rapid, mă refer la rezultate la care se lucrează, totuşi.

Vă invit să aşteptăm acest parcurs, după o să putem să avem un punct oficial din partea federaţiei şi să clarificăm lucrurile. În cel mai scurt posibil vor veni aceste analize. Nu regret numirea pe care am făcut-o în ceea ce-l priveşte pe Christoph Daum. În acelaşi timp un antrenor este ţinut de rezultate, iar rezultatele nu ne avantajează. Cu toţii, nu avem răbdare să construim. Cred că domnul Christoph Daum are foarte multe plusuri. Sunt mulţi jucători tineri care au apărut faţă de Euro-2016”, le-a spus Burleanu jurnaliștilor, după meci.

România a învins marți seară Chile cu 3-2, într-o partidă amicală. Golurile au fost marcare de Stancu 31, Stanciu 60, Băluță 83 / Vargas 8, Valencia 18. În minutul 33, adversarii noștri au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Medel.

În campania pentru calificarea la CM 2018, România mai are șanse doar pur teoretice de a prinde locul de baraj, după eșecul cu Polonia.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More