România Danemarca Scor 0-0 REZUMAT. România a înfruntat astăzi, duminică, 26 martie 2017, Danemarca, într-un meci contând pentru Grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial 2018.
Update, ora 23.36: România și Danemarca au remizat, scor 0-0, la capătul unui meci foarte slab. În urma acestui rezultat, România acumulează 6 puncte și rămâne pe locul 4. În celelalte meciuri din grupa, Armenia a batut Kazahstan cu 2-0, iar Polonia a trecut de Muntenegru, scor 2-1.
Clasamentul se prezinta astfel: 1. Polonia 13 p 2. Muntenegru 7 p 3. Danemarca 7 p 4 România 6 p 5. Armenia 6 p 6. Kazahstan 2 p.
Rezumat România Danemarca, scor final 0-0
Update, ora 23.29: Danemarca are o mare ocazie! Jorgensen trimite incredibi peste poarta din 6 metri!
Update, ora 23.28: Ultima schimbare la România: A intrat Ivan, a ieșit Chipciu. Suntem in minutul 86
Update, ora 23.18: Sntem in minutul 75, iar tabela de amrcaj ramane neschimbata. Romania nu pare capabila sa marcheze, in timp ce danezii par sa fie multumiti cu acest rezultat. Intre timp, Latovlevici a iesit, fiind inlocuit de D.Rotariu.
Update, ora 23.07: Keseru a iesit, a intrat Alibec.
Upate, ora 23.06: Keseru si Chipciu au rat doua ocazii imense pentru Romania! Suturile lor din careu au fost resinse de defensiva daneza. Minutul 3, Romania- Danemarca, 0-0.
Update, ora 22.52: Jorgensen trimite pe lângă poartă din interiorul careului. O nouă ocazie pentru Danemarca.
Update, ora 22.47: Repriza a adoua incepe cu o ocazie a danezilor Mingea trimisa de Cornelius este respinsa de Săpunaru în corner!
Update, ora 22.32: Prima repriză s-a terminat! Romania Danemarca scor 0-0. Inainte de fluierul de final al primei parti a meciului, Cornelius a primit cartonasul galben.
Update, ora 22.29: Ocazie Danemarca in minutul 42! Eriksssen trimite peste poarta din 7 metri.
Update, ora 22.18: S-au scurs 30 de minute din meci, iar scorul rămâne 0-0. Tricolorii au avut cele mai mari șanse de gol până acum.
Update, ora 22.11: Keseru nu ajunde la timp la centrarea lui Romario Benzar si ratează deschiderea scorului,
Update, ora 22.07: Erikssen trimite in bratele lui Tatarusanu, din 16 metri.
Update, ora 22.05: OCAZIE ROMANIA! Keseru trimite peste poarta din 7 metri! Minutul 18, Romania – Danemarca, scor 0-0.
Update, ora 21.57: S-au scurs zece minute din meci. România este la cârma jocului, dar ocaziile întârzie să apară. Scorul rămâne alb.
Update, ora 21.50: Răzvan Marin a avut primulșut pe poartă, dar portarul danez a rețimut fără probleme.
Update, ora 21.47: A început meciul! România a avut lovitura de start!
Update, ora 21.11> Iată care sun echipele oficiale de start. Lumea începe să se adune pe Cluj Arena! Se asteapta tribune pline la meciul din seara aceasta!
Stire initiala
Meciul începe de la ora 21.45 și se dispută pe Clu Arena. Decizia a fost luată ca urmare a suspendării primite de România după incidentele de la partida cu Polonia de pe Arena Națională, încheiată cu scorul final de 0-3.
Pentru tricolori, partida aceasta se anunță a fi una decisivă. România ocupă, înaintea meciurilor din această seară , locul 4 în grupa E din preliminariile CM 2018. Un alt rezultat decât victoria ne lasă doar cu șanse matematice de a spera la calificarea la Cupa Mondială din Rusia.
De Danemarca nu ne leagă cele mai păcute amintiri. În martie 2003, Danemarca ne învingea cu scorul de 2-5 în preliminariile pentru Europeanul din 2004, într-un meci disuptat pe un gazon eecrabil, pe stadionul Lia Manoliu. Returul a fost unul dramatic. Echipa noastră avea nevoie de victorie la Copenhaga pentru calificare. S-a terminat cu scorul de 2-2, întyr-o partidă în care golul danezilor a venit în minutele de prelungiri. Tricolorii au acuzat atunci arbitrajul lui Urs Meier.
Meciul de azi ne găsește într-o situație similară. Victoria rămâne singura noastră opțiune, având în vedere că Polonia pare favorită la ocuparea primului loc în grupă, în timp ce Danemarca și Muntenegru sunt peste noi în clasament.
Selecționerul Christoph Daum a pregătit o formulă inedită de joc pentru partida din această serară. România va aborda partida cu Danemarca într-un sistem de joc 3-4-3. Neamțul de pe banca tehnică a României a explicat că nu consideră acest sistem unul riscant și că încearcă să îi facă pe tricolori cât mai flexibili în privința acestui sistem.
„Această echipă este obişnuită să joace 4-2-3-1. Este important să fim mai flexibili şi am lucrat la automatismele tehnice. Vom vedea care sisteme vor fi cele mai bune pentru acest meci. Nu vă pot garanta că vom juca în acelaşi sistem. Poate vom juca în trei siteme diferite, dar sunt multe interpretări care pot decurge din acelaşi sistem. Este important să dau echipei o idee despre mai multe posibilităţi de sisteme, dar nu are sens ca fără antrenament să schimbă lucrurile în atac sau în apărare. Este foarte greu să schimbăm într-o singură săptămână.
Am lucrat la acest sistem şi vom vedea ce putem face mâine. Vom alege un sistem despre care sunt convins că va fi cel mai bun pentru jucătorii pe care îi avem acum, dar cum am spus trebuie să ne putem adapta. Vreau ca jucătorii să fie compleţi şi să fie mai buni”, a afirmat selecționerul Daum.
Banderola de căpitan va fi purtată în această seară de Vlad Chiricheș. Fundașul lui Napoli a declarat că acesta este un meci decisiv și că trebuie făcut tot ce se poate pentru a fi câștigat.
„Toată săptămâna şi chiar înainte să vin m-am gândit că ne aşteaptă un meci greu. Este un joc decisiv pentru noi şi trebuie să jucăm bine şi să câştigăm. Nu trebuie să fie presiune, ci trebuie să fim liniştiţi şi să jucăm cel mai bun fotbal al nostru. Nu am o experienţă vastă în acest sistem, dar cu Steaua am mai jucat aşa şi în campionat, dar şi în cupele europene. Sunt un jucător care se poate adapta la orice sistem. În orice meci trebuie să fim atenţi şi să facem tot ce se poate pentru a câştiga. Pentru noi este un meci desiciv. Fiecare meci trebuie tratat ca şi cum este cel mai improtant. Nu trebuie să facem ceva special”, a mai spus fundaşul României.
De aceeași părere este și Adi Popa, jucătorul lui Reading. Acesta a declarat că tricolorii i-au studiat bine pe danezi și că România are nevoie de ovictorie pentru a spera la locul de baraj.
„Au fost meciurile de la Euro cele mai importante la care am luat parte, dar şi acesta este un meci foarte important, din punctul meu de vedere decisiv, pentru că ne aflăm într-o situaţie nu tocmai roz în grupă şi din punctul meu de vedere avem nevoie de victorie neapărat. I-am studiat pe danezi, am văzut punctele lor slabe, am studiat şi punctele lor forte, ştim foarte bine ce avem de făcut, iar cei care vor fi pe teren cu siguranţă îşi vor îndeplini sarcinile.
Nu este o presiune, oricum, şi dacă am fi câştigat cu Polonia (n.r. – meci încheiat 0-3) ar fi trebuit să câştigăm cu ei pentru că dacă vrei să ajungi la CM trebuie să mergi de pe primul loc. Acum şansele pentru primul loc nu mai sunt aşa ridicate, vom lupta pentru ele până la capăt, dar pentru locul doi avem şanse reale şi cel puţin locul doi sperăm să-l obţinem la finalul campaniei”, a spus Popa.
De cealaltă parte, Age Hareide, selecționerul danezilor, este de părere că presiunea este pe um,erii jucătorilor români. Acesta a spus că forța colectivă este principalul atu al nordicilor în partida de duminică.
„Este tot timpul presiune în fotbal. Avem doar zece meciuri şi ambele echipe am pierdut puncte. România joacă acasă şi poate că presiunea este mai mare pentru ei. Jocul colectiv este cel mai important atu al nostru. Avem mulţi jucători buni şi trebuie doar să jucăm bine împreună şi asta ete datoria mea. Avem jucători care joacă la echipe importante din Europa, dar cheia este să îi facem să arate ca o echipă. Dacă este să spun care este care este cel mai bun jucător al României, voi păstra asta un secret”, a afirmat Hareide.
România: Tătărușanu – Chiricheș, Săpunaru, Toșca – Benzar, Pintilii, R. Marin, Latovlevici – N. Stanciu – Chipciu, Keșeru.
Danemarca: Schmeichel – Kjaer, Christensen, Vestergaard – Ankersen, Wass, Kvist, Durmisi – Eriksen – Vibe, Cornelius
Selecționerul Daum nu va putea conta pe Bogdan Stancu pentru această partidă. Atacantul a fost lăsat în afara lotului, din cauza unei accidentări.
Meciul România – Danemarca va fi artibrat de o brigadă din Anglia, condusă la centru de Martin Arkinson. Acesta va fi ajutat de asistenţii Stephen Child şi Stuart Burt, în timp ce Anthony Taylor va fi rezervă.
Martin Atkinson, în vârstă de 45 de ani, este arbitru FIFA din 2006 şi a condus finala Ligii Europa din 2015 şi meciuri la Campionatul European din 2016. El a arbitrat partida Bayern Munchen – CFR Cluj, scor 3-2, din faza grupelor Ligii Campionilor, sezonul 2010-2011.
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Florin Niţă (FC Steaua Bucureşti)
Fundaşi: Cristian Săpunaru (Astra), Romario Benzar (FC Viitorul), Vlad Chiricheş (Napoli), Alin Toşca (Betis), Dragoş Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moţi (Ludogoreţ), Iasmin Latovlevici (Karabukspor)
Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege), Andrei Prepeliţă (FC Rostov), Mihai Pintilii (FC Steaua Bucureşti), Eric Bicfalvi (FC Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Sergiu Hanca (Dinamo), Dorin Rotariu (Club Brugge), Constantin Budescu (Astra)
Atacanţi: Andrei Ivan (CSU Craiova), Adrian Popa (Reading), Denis Alibec (FC Steaua)
România – Danemarca este televizat de TVR 1, începând cu ora 21.45. Partida poate fi urmărită live online pe tvrplus. Huff.ro va transmite live text meciul și vă va oferi rezumatul video.
În prima partidă in cadrul preliminariilor Mondialului din 2018, România a remizat la Cluj, scor 1-1, cu Muntenegru. Adi Popa a marcat golul nostru, în timp ce Jovetic a semnat reușita foștilor iugoslavi. Stanciu a ratat un penalty la ultima fază.
Apoi. a urmat victoria cu Armenia, scor 0-5, reușitele fiind semnate de Stancu, Stanciu, R. Marin, Adi Popa și Chipciu. În următoarea partidă, tricolorii au încheiat cu scor alb partida din deplasare cu Kazahstan. În ultimul meci, Polonia s-a impus în fața noastră cu rezultatul de 0-3. goluri marcate de Grosicki si Leandovski (2).
Acest articol a fost actualizat la: 2017-03-26T23:42:28+03:00 23:42
Acest site foloseste cookies.
Read More