Sport
Simona Halep va juca în primul tur la Wimbledon cu japoneza Kurumi Nara
Noi meciuri pentru campioana noastră! Numărul unu mondial în tenisul feminin, românca Simona Halep, va juca împotriva japonezei Kurumi Nara în prima rundă a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc vineri.
Halep (26 ani), campioana de la Roland Garros şi principala favorită a turneului pe iarbă de la All England Club, a câştigat ambele confruntări cu Nara (26 ani, 101 WTA), una la junioare şi alta în 2014, la Indian Wells, în turul secund, cu 6-2, 6-2.
Cel mai bun rezultat al Simonei la Wimbledon este semifinala jucată în 2014, când a fost învinsă de Eugenie Bouchard (Canada).
Mihaela Buzărnescu (30 ani, 28 WTA), cap de serie numărul 29, o va înfrunta în primul tur pe belarusa Arina Sabalenka (20 ani, 45 WTA), în faţa căreia a pierdut ambele meciuri de până acum. Sabalenka se impunea cu 7-6 (9), 6-4 în 2016, în sferturile unui turneu ITF la Ankara
(50.000 dolari), şi cu 5-7, 6-3, 6-2 în primul tur la Lugano, anul acesta.
Irina Begu (27 ani, 33 WTA) va primi replica britanicei Katie Swan (19 ani, 207 WTA), o confruntare în premieră.
Dacă vor trece de adversarele lor, Begu şi Buzărnescu se vor duela în turul al doilea.
Monica Niculescu (30 ani, 59 WTA) va avea un meci foarte greu în primul tur, cu japoneza Naomi Osaka (20 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 18, aceasta fiind prima lor întâlnire.
Cu cine va juca Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea (28 ani, 47 WTA) va întâlni şi ea un cap de serie, Magdalena Rybarikova (29 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 19, scorul meciurilor directe fiind egal între cele două. Cîrstea s-a impus în 2008, în semifinale la Taşkent, când Rybarikova a abandonat după primul
set (6-3), Sorana obţinând ulterior singurul său titlu de simplu din circuitul WTA. Reprezentanta Slovaciei a învins în 2017, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-2, 6-1.
Ana Bogdan (25 ani, 63 WTA) o va înfrunta în primul tur pe spaniola Lara Arruabarrena (26 ani, 77 WTA), iberica impunându-se la singura confruntare, în 2016, la Rio, cu 7-5, 5-7, 6-3, în optimi.
Citește și:
Simona Halep renunță la turneul de la Eastbourne
Alexandra Dulgheru (29 ani, 126 WTA), venită din calificări, o va avea ca adversară pe Krystina Pliskova (Cehia, 26 ani, 78 WTA). Alexandra a învins-o pe Kristyna în 2014, în primul tur la US Open, cu 6-3, 6-4.
Elena-Gabriela Ruse (20 ani, 197 WTA), debutantă la un turneu de Mare Şlem, venind din calificări, va avea o adversară puternică în primul tur, poloneza Agnieszka Radwanska (29 ani, 31 WTA), cap de serie numărul 32.
Cu cine va debuta numărul trei mondial
Campioana en titre, Garbine Muguruza (Spania), numărul trei mondial, va debuta contra britanicei Naomi Broady, în timp ce daneza Caroline Wozniacki, a doua favorită, o va înfrunta în primul tur pe Varvara Lepchenko (SUA).
Cehoaica Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, va începe campania 2018 împotriva belarusei Aleksandra Sasnovici, iar rusoaica Maria Şarapova, care a cucerit titlul în 2004, va juca în primul meci cu compatrioata Vitalia Diatcenko.
Americanca Venus Williams, cvintuplă campioană la Wimbledon, o va avea ca adversară în primul tur pe suedeza Johanna Larsson, în timp ce sora ei Serena Williams, care are şapte titluri în palmares pe iarba londoneză, o va înfrunta pe olandeza Arantxa Rus.
Potrivit configuraţiei capilor de serie, posibilele sferturi de finală ar putea fi Simona Halep – Petra Kvitova, Garbine Muguruza – Caroline Garcia, Karolina Pliskova – Sloane Stephens, Elina Svitolina – Caroline Wozniacki.