Categorii Sport

Tănărul fotbalist Emanuel Ciupercea a murit pe teren

O nouă tragedie lovește fotbalul românesc după decesul lui Patrick Ekeng. un tănăr fotbalist român, de doar 19 ani, și-a pierdut viața, chiar în timpul unui meci.

Emanuel Ciupercea avea doar 19 ani și activa la o echipă din liga a patra, județul Vâlcea. Miercuri seara, el a evoluat pentru echipa sa, într-un meci disputat în comuna Mihăilești. El a acuzat o stare de rău încă din prima repriză, când a ieșit de pe teren și a stat câteva minute pe banca de rezerve. Și-a dorit însă să continue partida și a revenit pe gazon. La finalul meciului, s-a prăbușit pe gazon. Medicii au încercat zadarnic să-i salveze viața.

„Din ce mi-au spus prietenii lui, i s-a făcut rău încă din prima repriză şi atunci s-a băgat în poartă pentru a nu mai alerga. În a doua repriză a revenit de două ori pe teren, însă ultima dată a căzut cu faţa la pământ. Au sărit repede băieţii şi l-au resuscitat, iar apoi cadrele medicale de pe ambulanţă au încercat să-l readucă la viaţă timp de aproape 2 ore. Totul a fost în zadar! Îmi pare nespus de rău de el. Îl cunosc, îi cunosc familia şi sunt nişte oameni extraordinari.

Ei nu ştiau că băiatul suferă de afecţiuni cardiace. Nu era fumător, nu consuma băuturi alcoolice, însă prietenii lui spun că el avea obiceiul să consuma foarte mult energizant. Şi înainte de partidă se pare că ar fi băut două doze de energizat”, a declarat primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bîrzăgeanu, pentru gazetavalceana.ro.

Articole similare

Anunt soc despre moartea lui Patrick Ekeng! Toata familia lui este in pericol

OFICIAL: De ce a murit Patrick Ekeng

Acest articol a fost actualizat la: 2017-03-24T15:01:27+02:00 15:01

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More