Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, numărul 38 mondial, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-2 pe Carol Zhao (138 WTA), iar echipa de Fed Cup a României conduce Canada cu scorul de 1-0 după primul meci al întâlnirii care se desfăşoară în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul I al Grupei Mondiale II.
Cîrstea, care a întâlnit-o în premieră pe Zhao (22 ani), cea mai bună jucătoare din lotul deplasat de echipa oaspete, a dominat meciul de o manieră categorică de la început la sfârşit. Singurul moment în care canadianca a părut că se ridică la nivelul jucătoarei române a fost la scorul de 0-2 în primul set, atunci când a şi reuşit singurul ei break şi a egalat la 2. Însă din acel moment, practic Sorana Cîrstea nu i-a mai dat voie adversarei să joace, încheind primul set cu 6-2 după doar 28 de minute.
Diferenţa de valoare dintre cele două jucătoare a fost la fel de evidentă şi în setul secund, când Sorana Cîrstea s-a distanţat rapid la 3-0. Zhao a redus din diferenţă, 3-1 şi apoi 4-2, dar jucătoarea română nu i-a permis să se apropie mai mult. Cu un serviciu foarte bun şi un joc solid, Cîrstea a reuşit să câştige şi al doilea set cu acelaşi scor, 6-2, spre bucuria celor peste 6.000 de spectatori care au aplaudat-o la scenă deschisă la final.
În acest meci Sorana Cârstea a reuşit 2 aşi, faţă de doar unul al jucătoarei canadiene, având un procentaj de 65% faţă de 58% în ceea ce priveşte primul serviciu. La capitolul şanse de break, jucătoarea română a câştigat 5 din 7, în timp ce Carol Zhao doar 1 din 4.
Partida câştigată de Sorana Cîrstea a fost urmărită din tribună şi de Simona Halep, numărul 2 mondial. Cea mai bună jucătoare română nu poate evolua în întâlnirea cu Canada din cauza unei accidentări suferite în turneul de la Australian Open.
În al doilea meci de simplu al zilei de sâmbătă se vor înfrunta Irina Begu (27 ani, 37 WTA) şi jucătoarea de origine română Bianca Andreescu (17 ani, 173 WTA).
Duminică, de la ora 12,00, va avea loc partida dintre Begu şi Zhao, urmată de meciul dintre Cîrstea şi Andreescu. În meciul de dublu se vor înfrunta cuplurile Ana Bogdan/Raluca Olaru şi Katherina Sebov/Gabriela Dabrowski, dar, în funcţie de rezultat, se pot opera modificări în componenţa perechilor.
România are două victorii în tot atâtea meciuri cu Canada. Echipa noastră a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.
Acest site foloseste cookies.
Read More