Connect with us
Roger Federer, după ce l-a învins pe Nadal: „Va fi un meci special cu Djokovic”

Știri

Roger Federer, după ce l-a învins pe Nadal: „Va fi un meci special cu Djokovic”

Elvețianul Roger Federer, care s-a calificat vineri pentru a 12-a oară în carieră în finala de la Wimbledon după ce l-a învins într-un meci spectaculos pe marele său rival Rafael Nadal, a declarat că nivelul jocului a fost unul extrem de ridicat, dar că a câștigat punctele importante.

Citește și: Meci Simona Halep VS Serena Williams fianala Wimbledon Live Stream Online

„Sunt epuizat. A fost foarte greu la final. Rafa a reușit niște lovituri absolut incredibile la final. S-a jucat la un nivel foarte ridicat, publicul a fost, de asemenea, incredibil. E mereu o ocazie specială să joc aici. Am avut momente în care am servit excelent, am câștigat punctele cele mai importante din meci, au fost schimburi lungi de mingi. S-a jucat cu mare viteză și cu mult stil, nu ești sigur că vei lovi cu viteză în astfel de condiții. Rafa a salvat acele mingi de meci, dar cred că mai multe puncte de acest gen au fost în favoarea mea. Primul set, de asemenea. Nadal a venit și a jucat foarte bine în setul doi. A fost o bucurie să joc astăzi”, a declarat Roger Federer, pentru Eurosport.

Marele campion elvețian a precizat că meciul de duminică, contra lui Novak Djokovic, locul 1 ATP și deținătorului titlului pe iarba londoneză, va fi unul foarte dificil.

„Djokovic a jucat foarte bine contra lui Bautista Agut. Novak a fost incredibil, din nou, este campionul en-titre aici și a arătat de ce în aceste săptămâni. Sper să-l pot învinge, dar va fi foarte dificil. Nu e numărul 1 din întâmplare, e un jucător foarte solid în ultimii ani. Va fi un meci special cu Djokovic. Abia aștept finala”, a completat Federer.

Roger Federer, după ce l-a învins pe Nadal: „Va fi un meci special cu Djokovic”

Roger Federer (3 ATP) s-a calificat, vineri, în finala de la Wimbledon, după ce l-a învins pe marele său rival, Rafael Nadal (2 ATP), scor 7-6 (3), 1-6, 6-3, 6-4. Partida s-a încheiat după trei ore și două minute.

A fost întâlnirea cu numărul 40 dintre Roger Federer și Rafael Nadal, iar elvețianul, ajuns la 37 de ani, a obținut a 16-a victorie din carieră contra marelui său rival. De partea cealaltă, spaniolul rămâne cu 24 de victorii și este eliminat în semifinale la Wimbledon.

În ultimul act de la Wimbledon, Roger Federer îl va întâlni pe Novak Djokovic (1 ATP). Finala va avea loc duminică, de la ora 16:00.

În cazul unei victorii duminică, Federer va obține al nouălea titlu la Wimbledon, al 21-lea turneu de Mare Șlem și titlul ATP cu numărul 103 din carieră.

Emanuel Laurențiu - redactor. Colegul nostru redactează știri în domeniile știri interne, știri externe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top