Vedete

Anda Adam neagă speculațiile despre divorț: „Sunt niște aberații!”

Anda Adam a intrat în atenția publicului, după ce au apărut zvonuri conform cărora artista ar vrea să divorțeze de Sorin Niculescu. Unele detalii observate în mediul online, precum lipsa fotografiilor de cuplu sau a verighetelor, susțineau aceste ipoteze. Deși surse apropiate celor doi au declarat că divorțul este aproape și deja au fost depuse actele la notar, fără a mai exista cale de împăcare, Anda Adam a negat toate acestea afirmații, pe motiv că sunt doar niște aberații.

Anda Adam neagă speculațiile despre divorț: „Sunt niște aberații!”

Deși Anda a negat până acum divorțul, surse din anturajul lor au dezvăluit cum stau lucrurile. Cei doi locuiesc în aceeași casă doar de dragul fetiței lor, fără a mai avea vreo apropiere fizică, iar peste o lună va avea loc divorțul la notar. Au stabilit toate detaliile, precum custodia sau pensia alimentară, precum și împărțirea afacerilor cu imobiliare, iar cel mai afectat este Sorin, care ar fi făcut tot posibilul ca mariajul lor să meargă. Cei doi vor păstra o relație bună de dragul fetiței lor, căreia vor trebui să-i explice situația, însă nimic nu mai poate fi făcut pentru a se împăca.

Cu toate acestea, Anda a intervenit pentru a pune punct acestor speculații. Astfel, ea a declarat că sunt bine, nu au depus actele la notar și nici vorbă de stabilirea unei pensii alimentare. În momentul în care a fost contactată, aceasta se afla cu cea mică și vorbeau cu mama sa, care este în America. Ea a precizat că este ocupată cu proiectele și dedică timp îngrijirii fetiței sale.

„Nu divorțăm. Sunt niște aberații. Nu am depus actele. Cei care au scris, să îmi spună și mie la ce notar am depus actele că eu am uitat. Am auzit că s-a scris și că am stabilit pensia alimentară, doamne ferește. Nu este nimic adevărat. Noi suntem bine. Eu acum sunt cu Evelyn, vobesc cu mama care este în America. Am multă treabă cu proiectele mele, am grijă și de fetița mea.”, a declarat Anda Adam

Este pregătită de divorț

Anda Adam a vorbit despre cum decurg lucrurile în căsnicia ei. A mărturisit că ea și soțul ei au întâmpinat și momente mai puțin plăcute, în care lucrurile nu au mers atât de bine, ca în orice altă familie. Cu toate acestea, ea susține că nu se teme de un eventual divorț și ar fi pregătită pentru o astfel de schimbare, mergând mereu pe mâna destinului.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More