Andra Măruță a stat de vorbă cu fanii ei, la câteva zile după ce a fost infectată cu coronavirus. Artista a povestit celor care o urmăresc pe Instagram despre această perioadă grea din viața ei și a familiei. Cum se simte vedeta după ce a fost confirmată cu virusul nemilos.
Andra Măruță le-a spus fanilor că se simte mult mai bine și s-a scuzat că nu a mai fost activă pe rețelele de socializare. Ea a precizat că a avut și zile mai proaste, cu dureri musculare, însă se simte din ce în ce mai bine și asta îi dă o energie bună.
Artista a ieșit să bea cafeaua pe terasa locuinței, la soare, și le-a spus fanilor că abia așteaptă să revină la normal. Ea le-a spus fanilor că imediat cum iese din izolare va putea să filmeze videoclipul pentru piesa nouă.
„Am ieșit afară să stau puțin la soare. Ieri nu am mai fost atât de activă pe online pentru că iar a fost o zi cu dureri musculare, dar astăzi mă simt mai bine și profit de soarele ăsta frumos și am ieșit puțin pe terasă. Sper foarte mult să treacă repede această perioadă pentru că îmi doresc să revin la normal. Abia aștept să filmez videoclipul și să reprogramăm tot ce trebuia să facem săptămâna asta în care am fost închiși la domiciliu”, a spus Andra pe Instagram.
Andra, Cătălin și cei doi copii ai lor (Eva Măruță și David) au fost infectați cu coronavirus. Inițial, testul lui David – copilul cel mare al familiei, a ieșit negativ, însă ulterior a fost confirmat cu Sars Cov 2.
„Dacă va continua tot așa voi putea spune că am trecut ușor peste COVID. Am o tuse, mai am stări de febră seara și, da, am rămas fără gust și fără miros. Este foarte ciudată starea asta. Am făcut test și aseară și am ieșit pozitiv, deci trebuie să stau în izolare aceste 14 zile”, a declarat Măruță.
Cei patru stau acasă în izolare. Cătălin Măruță continuă emisiunea de la Pro Tv, chiar din locuința sa, unde și-a amenajat un adevărat studio.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-06T15:47:07+02:00 15:47
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii