Andreea Bănică este pe val, chiar dacă este însărcinată în lunea a șaptea! Invitată să întrețină atmosfera la o nuntă în Iași, Andreea Bălan și stafful ei au rămas peste noapte la un hotel din Iași.
Potrivit înțelegerii cu mirele, la nunta căruia au cântat, cazarea trebuia să fie plătită de el. De asemenea, tot el a fost cel care s-a ocupat de rezervări. Soțul Andreei Bănică a lămurit situația.
„Andreea Bănică a susținut sute de concerte și scrie și în contractul semnat de ambele părți ca beneficiarul evenimentului să suporte toate costurile. Acest aspect este de notorietate și nici nu ar trebui să se discute. Mai mult, rezervarea pentru respectivele camere a fost făcută de beneficiarul evenimentului, nu de Andreea sau de cineva din stafful ei.
N-am întâmpinat nicio problemă la cazare, nu ne-a informat nimeni că trebuie să plătim, pentru că am fi rezolvat situația atunci, pe moment, cu beneficiarul evenimentului. A doua zi, după ce Andreea și stafful ei au plecat de la hotelul din Iași, am fost sunat de la recepția hotelului și mi s-a comunicat că mirele a spus că trebuie să plătim noi cazarea. Este un gest care nu se face. Cine rezervă o cameră la hotel oferind datele lui trebuie să o și plătească. Andreea și nimeni din staff nu a completat și nu a semnat vreo fișă de cazare. Nimeni nu s-a așteptat ca oamenii care au făcut rezervarea să nu plătească, iar poziția hotelului a venit după ce aceștia le-au comunicat că nu vor să plătească. De ce nu a plătit mirele rezervările pe care le-a făcut nu e problema mea.
Am sute de concerte, dar niciodată nu s-a pus problema să te pună vreun beneficiar al evenimentului să-ți plătești camera de hotel. Cine te invită suportă toate costurile. În acest caz, el (mirele – n.r.) ne-a spus la ce hotel să mergem și unde avem rezervările, avem totul pe mesaje. Recepționera i-a cerut dimineață tour-managerului să plătească pentru camere, iar tour-managerul i-a spus că acestea se plătesc de către cel care i-a invitat și au plecat. Asta este tot, de asta n-am plătit noi. Nu a fost niciun scandal, nu i-a oprit nimeni pe scări”, a spus Lucian pentru ziarulring.ro.
Acest site foloseste cookies.
Read More