Connect with us
Andreea Bănică a născut un băiețel

Vedete

Andreea Bănică a născut un băiețel

Fericire mare în viața uneia din cele mai iubite cântărețe de la noi! Andreea Bănică a născut un băiețel în această dimineață. Sofia va avea de acum înainte un frățior, acesta fiind cel de-al doilea copil al artistei cu Lucian Mitrea.

Andreea a postat pe pagina personală de Facebook o fotografie cu ea și copilul ei în spital, acoperită de un cearșaf, iar băiețelul era înfășurat într-o păturică galbenă. Sute de mesaje de felicitare au curs pentru artistă din partea fanilor: „Felicitări, Andreea pentru mica minune, să fie sănătos și să vă aducă numai bucurii! Acum aveţi pereche, sunteti o familie fericită!!”, sună un mesaj.

Ce a scris Andreea Bănică înainte să nască

andreea-banica-a-nascut-1

„(…)Toată perioada a fost una dificilă, cu stări de rău, arsuri de stomac, dureri în piept și alte simptome specifice. Primele semne de la bebe le-am primit la 3 luni, când simțeam că mă „scărpina” în burtică.

Ușor, scărpinatul s-a trasformat în lovituri de pumni și picioare și deja nu mai puteam să dorm pe burtă, cum obișnuiam. Am aflat că după a 16-a săptămână de sarcină nu e bine să dormi nici pe spate, pentru că toată greutatea uterului va pune presiune pe coloana vertebrală, intestine și pe vasele principale de sânge și astfel pot apărea o serie de probleme precum: reducerea debitului cardiac, hipertensiune, privarea de oxigen și multe altele. Deci? Am ajuns să dorm pe părți, dar nici așa nu s-a dovedit a fi prea bine, pentru că la un moment dat au început să cedeze din cauza greutății și să îmi provoace dureri.

Pe măsură ce au trecut săptămânile a apărut insuficiența respiratorie, pe care nu am prevăzut-o, pentru că în sarcina cu Sofi nu am avut astfel de probleme. Mi s-a întâmplat și să-mi cedeze articulația genunchiului drept și am rămas înțepenită de 3 ori până acum, tot din cauza greutății.

Deja număr orele și sunt nerăbdătoare să vină bebe pe lume, pentru că pe interior nu-mi dă pace. Abia aștept să îmi cunosc puiuțul, să îl țin în brațe și să îi întorc bobârnacele pe care mi le-a dat în toată perioada asta. 🙂
Și Sofia este nerabdatoare să îl cunoască și să îl învețe multe lucruri frumoase.

CITESTE SI: Lavinia Petrea, prezentatoarea de știri de la PRO TV, a născut. Primele imagini cu bebelușul

Sunt sigură că nu va exista gelozie între ei și că se vor iubi mult de tot. Mă tot întreb dacă va fi un băiețel năzdrăvan sau îi va călca pe urme Sofiei.

O să vă povestesc într-un articol viitor și despe Sofia, care e un copil exact așa cum mi l-am dorit.
Vă îmbrățișez,

Andreea”, a scris vedeta pe blogul ei recent.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top