Vedete

Angelina Jolie a părăsit domiciliul conjugal înainte să depună actele de divorţ

Angelina Jolie a părăsit domiciliul conjugal înainte să depună actele de divorţ, scrie news.ro.

Actriţa Angelina Jolie a închiriat casa în care s-a mutat alături de cei şase copii înainte de a depune actele pentru divorţul de Brad Pitt, au declarat surse apropiate cuplului, informează Contactmusic.com.

Casa în care locuieşte acum Angelina Jolie are, potrivit informaţiilor oferite de o sură anonimă, cinci dormitoare, mai multe dependinţe, costă 95.000 de dolari pe lună şi are acces la plajă.

Angelina Jolie a depus actele de divorţ, potrivit unor surse, pe 19 septembrie, iar cei doi actori sunt separaţi din 15 septembrie. Angelina Jolie şi Brad Pitt au o relaţie din 2004, iar în august 2014 s-au căsătorit. Ei au împreună şase copii.

Actriţa a invocat motivul clasic al ”diferenţelor ireconciliabile”. Ea a cerut instanţei să îi acorde custodia fizică asupra celor şase copii ai cuplului – Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Vivienne şi Knox -, cu o clauză ce îi asigură actorului Brad Pitt doar dreptul de a putea să îşi viziteze copiii. Actriţa nu a solicitat pensie alimentară pentru ea, nici pensie de întreţinere a copiilor.

Cântăreața Adele, implicată în despărțirea dintre Brad Pitt și Angelina Jolie

Brad Pitt, prima reacție după divorțul intentat de Angelina Jolie

La câteva ore după confirmarea informaţiilor referitoare la divorţul cuplului, Brad Pitt a acordat o scurtă declaraţie de presă pentru revista People. ”Sunt foarte trist, dar ceea ce contează cel mai mult este binele copiilor noştri. Rog presa să le acorde intimitatea pe care ei o merită în această perioadă dificilă”.

Actriţa a cerut custodia totală a copiilor Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax, 12 ani, Zahara, 11 ani, Shiloh, 10 ani, şi gemenii în vârstă de 8 ani Knox şi Vivienne.

Cei doi actori americani, alintaţi de presa internaţională cu apelativul ”Brangelina”, au alcătuit unul dintre cele mai mediatizare cupluri de la Hollywood, datorită frumuseţii lor fizice, filmelor de succes în care au jucat şi activismului lor social.
Acesta va fi cel de-al treilea divorţ pentru actriţa Angelina Jolie şi al doilea pentru Brad Pitt. Angelina Jolie a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller, în perioada 1996-1999, şi Billy Bob Thornton, în perioada 2000-2003, iar Brad Pitt a fost căsătorit cu Jennifer Aniston în perioada 2000-2005.

Angelina Jolie a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, în anul 2000, pentru evoluţia ei din filmul ”Girl, Interrupted” şi a fost nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în 2009, pentru prestaţia ei actoricească din filmul ”Changelling”. De asemenea, vedeta americană a primit un Oscar onorific în 2014, pentru implicarea sa în acţiuni umanitare.

Brad Pitt a câştigat premiul Oscar în 2014 în calitate de producător al filmului ”12 Years a Slave” şi a fost nominalizat de alte cinci ori la Oscar – de trei ori în calitate de actor, pentru rolurile din filmele ”Twelve Monkeys”, ”The Curious Case of Benjamin Button” şi ”Moneyball”, şi de două ori în calitate de producător, pentru filmele ”Moneyball” şi ”The Big Short”.

Share
Scris de
Daniel Șuta