Apariție misterioasă la concertul în memoria Mădălinei Manole. Lumea a crezut că nu vede bine!

La concertul susținut weekendul trecut la Sala Palatului, spectatorii care au mers să vadă concertul în memoria Mădălinei Manole au avut parte de o surpriză neașteptată.

I-au trecut fiori reci pe șira spinării. Aceștia au avut senzația pentru o clipă că au văzut-o pe Mădălina Manole.

O tânără înaltă, roșcată, cu aceeași atitudine, același zâmbet stingher pe care îl afișa des Mădălina Manole i-a șocat pe cei prezenți.

Mulți s-au întrebat dacă artista a înviat, însă evident nu era ea, ci o tânără care semăna perfect cu interpreta șlagărelor „Tu n-ai avut curaj” și „Suflet gol” pe nume Monica.

Jurnalul cu secretele Mădălinei Manole, redescoperit după 26 de ani. Ce a putut să scrie e sfâșietor: “Într-o zi de septembrie…

O pagină din jurnalul scris de Mădălina Manole, în care apar însemnări despre copilăria regretatei cântărețe, a fost redescoperită după 26 de ani.

Aceste înscrisuri au fost publicate în premieră în revista “Mihaela”, în anul 1992, ulterior republicate în urmă cu 8 ani în Adevărul de Weekend și scoase în atenția publicului acum de Știrile Kanal D.

În aceste fragmente de jurnal, Mădălina se autodescrie ca o fată care este extrem de timidă, care a găsit prin muzică puterea de a se autodepăși.

Textul arată și fragilitatea cântăreței, care căuta mereu aprecierea celor din jur.

Iată textul, intitulat povestea unei fetițe:

“Intr-o zi de septembrie, in urma cu 18 ani, grupe de copii zgomotosi, chemati de clopotelul de la intrarea scolii generale nr. 6 din Ploiesti, navaleau in clasa luandu-si in primire cartile si caietele care asteptau frumos insirate pe banci.

Printre copii, paseste in clasa I, o fetita slabuta ca un fir de floare, stinghera, timida, tacuta, putin speriata.

Harmalaia din jur o face si mai tematoare: cum o sa se impace cu acesti copii, cu acesti „colegi” atat de galagiosi.

Din aceste ganduri o scoate o anumita rumoare.

De cateva minute, doamna profesoara striga catalogul, dar fetita – prinsa in gandurile ei – vede-aude totul ca prin vis.

Copiii din jur, cand isi aud numele, se ridica si striga tare „Prezent!”.

Unii mai raspund la cateva intrebari.

Acum, doamna rosteste numele fetitei. Trebuie sa-l repete de cateva ori pana ea se trezeste, se ridica si spune „prezent!”. „Nu te-aud, fetito! Tu n-ai limba? Raspunde, te rog, mai tare!”.

Fetita repeta „prezent”, dar cu aceeasi voce sugrumata de timiditate. O timiditate de care stia ca nu va scapa niciodata, pentru ca s-a nascut si a crescut cu ea. „Ehei, fata draga”, ii spune profesoara, „tu o sa ai mari probleme cu vocea asta, din pricina timiditatii tale”