Vedete

Cântăreața Adda a născut. Vedeta a adus pe lume un băiețel

Bucurie fără margini în familia cântăreței Adda! Vedeta a născut în urmă cu câteva minute un băiețel. Bebelușul a primit la naștere nota 9, pentru că artista a născut prin cezariană.

Anunțul că Adda a născut l-a făcut însăși cântăreața. Ea a postat o imagine cu micuțul, urmată de mesajul „Bine ai venit!”

Fanii au felicitat-o imediat, imaginea cu micuțul adunând mii de aprecieri.

„În sfârșit și momentul așteptat. Felicitări Adda, să îți trăiască și să fie un copil împlinit.”

„Felicitari Adda sa-ți trăiască îngerașul și să vă aducă numai bucurii.”, sunt două dintre sutele de mesaje transmise de fani.

Adda este una dintre îndrăgitele artiste de la noi din țară și trăiește cele mai frumoase momente, pe care le împărtșește și cu fanii. Pe perioada sarcinii, artista a fost extrem de activă pe paginile de socializare, unde a postat imagini și noutăți din viața de viitoare mămică.

Cine este Adda

Ada Alexandra Moldovan cunoscută profesional ca ADDA, este o cântăreață, care în 2012 a intrat în TOP 100 cele mai difuzate piese din România (MediaForest) cu piesa „Petre” feat. CRBL (locul 65), iar în 2013 a urcat până pe locul 26 cu aceeași piesă. În 2014 a ajuns în TOP 100 cu trei piese: „Îți arăt că pot” (26), „Ușor ușor” (49), „Fără aer” (57).

A câștigat locul 2 la concursul Battle of Songs. Piesa „Minți murdare” i-a produs avântul muzical și a adus-o în studioul lui Marius Moga. Loverboy (remake-ul piesei „Minți murdare”) este coloana sonoră filmului cu același nume, o colaborare cu PachaMan. Un an mai târziu au urmat colaborări cu CRBL și Zhao. Piesele „Petre” și „Bani din cer” au intrat imediat în heavy rotation pe toate posturile de radio și tv din România. Primul single oficial se numește „Seara târziu”, iar compoziția este semnată de către Adda și Marius Moga.

A scris piese pentru Paula Seling, Andreea Bănică, CRBL, Hi-Q și alții.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More