Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital și a împărtășit chiar el asta cu fanii săi. Se pare că celebrul designer se pregătea pentru o călătorie de afaceri, însă a ales să meragă întâi la spital pentru un control. Ce s-a întâmplat apoi a fost peste așteptările sale.
Designerul se pregătea pentru un zbor lung și obositor spre Singapore, însă o problemă minoră a făcut ca el să ajungă mai întâi la spital. Deși era sigur că nu este ceva grav, la fața locului medicii sau hotărât să îl interneze și să îi facă mai multe investigații.
Citește și: Cătălin Botezatu în lacrimi: „Poate că noi nu am făcut destul. Nu știu ce să vă mai spun”
Pe contul său de pe o rețea de socializare Cătălin Botezatu a povestit toată întâmplarea și a menționat că acum se simte bine și toată situația este sub control. Din fericire el nu și-a neglijat complet sănătatea și a făcut o vizită medicilor la timpul potrivit.
„Călător cu treburi prin lume, îmi neglijez deseori sănătatea. Așa că ieri, pregătindu-mă pentru un zbor lung spre Singapore, am fost nevoit să fac o „escală” la Spitalul Sanador. O problemă minoră s-a agravat brusc, în câteva ore. Fără ajutorul domnului Conf. Dr. Gîngu Constantin, medic primar urolog, ar fi trebuit să anulez totul.
Citește și: Cum arată Mircea Radu la vârsta de 50 de ani
Un control pe care îl credeam a fi de rutină s-a transformat într-o internare ad-hoc. Medicație, analize, explicații, știință pură și profesionalism – toate mixate intensiv m-au pus rapid pe picioare. Ne vedem zilele viitoare, după ce răsucesc câteva fuse orare. Va pup și va doresc o zi frumoasa!”, a scris celebrul designer pe pagina sa.
Citește și: FOTO. Cum arăta Brigitte Sfăt înainte operațiile estetice
Acest articol a fost actualizat la: 2019-08-20T19:21:41+03:00 19:21
Acest site foloseste cookies.
Read More