Raluca Moianu a fost una dintre cele mai de succes prezentatoare de televiziune din România. În urmă cu mai bine de 15 ani, aceasta lucra pentru Televiziunea Română, unde prezenta emisiunea „Iartă-mă”, care se bucura de un mare succes, fiind urmărită de numeroși români. Mai apoi, vedeta a mai cochetat cu televiziunea și a mai fost implicată într-un proiect asemănător de la Kanal d, dar care nu a avut același succes. Ea a trăit cu adevărat o dramă după moartea fostului său soț și a trecut prin clipe de groază.
Raluca Moianu este o mamă singură, care se ocupă cu drag de creșterea fetei sale, deși greutățile au fost multe. Ea și tânăra de 15 ani au depășit cu greu drama teribilă din iulie 2018, când fostul soț al vedetei, Marius Ancuța, cel mai bun prezentator de snooker din România, a încetat din viață la doar 50 de ani. Acesta a fost răpus de o boală incurabilă, ceea ce i-a provocat o mare suferință soției sale.
După pierderea soțului său, Raluca Moianu s-a schimbat complet și a intrat în depresie. Totuși, a reușit să se refacă și să treacă rapid peste clipele de groază trăite și asta datorită fiicei sale, deoarece i-a redat încrederea în ea și s-a gândit la faptul că are o mare responsabilitate acum, rămasă singură. Ea a mărturisit că depresia a fost cea mai grea încercare la care o supune viața și s-a resemnat cu gândul că este o femeie puternică, ce va reuși să se descurce.
„Eu sunt o persoană veselă şi încerc sa rămân pozitivă. Cred că așa ne naştem, nu este doar autocontrol. Eu am o fetiţa de 14 ani, nu pot să îmi permit. Când ajungi să fii părinte singur, trebuie să mergi înainte. Depresia nu te întreabă. Dar te duci repede la psiholog şi trebuie să te dregi. Fiecare om are povestea lui, dar cred că dimineaţa te uiţi în oglindă şi spui că eşti fantastică. Iar energia pozitivă te ajută să primeşti un zâmbet. Atât de tare m-a încercat viaţa, că vreau să rămân pozitivă”, a spus Raluca Moianu în cadrul unei emisiuni de televiziune la care a fost invitată.
Raluca Moianu s-a refăcut acum. Fosta prezentatoare arată neschimbat și parcă anii nu au trecut peste ea. Aceasta are o legătură specială cu fiica ei și petrec foarte mult timp împreună, ceea ce este o mare alinare pentru vedetă, având în vedere că tânăra îi seamănă perfect tatălui său, în special în ceea ce privește culoarea ochilor ei albaștri. Aceasta impresionează cu frumusețea ei și chiar a câștigat Miss Boboc la liceul ei.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-09-12T12:05:01+03:00 12:05
Acest site foloseste cookies.
Read More