Vedete

Ce a postat Speak înainte ca Adelina Pestrițu să anunțe despărțirea

Adelina Pestrițu a anunțat oficial că se desparte de Speak. Ruperea relației celor doi a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că cei doi păreau foarte fericiți împreună.

Cu câteva minute înainte ca Adelina să anunțe despărțirea, Speak a postat pe pagina sa de Facebook noua sa melodie, intitulată „Planeta”.

Adelina Pestrițu s-a despărțit de Speak după doi ani și jumătate de relație. „Dragi prieteni, îmi sunteţi mereu aproape şi va mulţumesc pentru susţinerea voastră care în fiecare zi mă face să mă simt iubită. De aceea, îmi doresc să aflaţi de la mine, nu din alte surse, că în viaţă mea personală s-au produs anumite schimbări. După doi ani şi jumătate de relaţie, am decis împreună cu Ştefan (Speak) să mergem pe drumuri separate.

Citește și: Ce spune Adelina Pestrițu despre despărțire!

Nu o să dezbatem nicăieri motivele care ne-au adus în acest punct, nu suntem nici primii, dar nici ultimii care trec prin asta, fiecare cuplu are povestea lui care nu întotdeauna se derulează aşa cum se proiectează la început. Relaţia noastră a fost una foarte frumoasă, îl apreciez mult pe Ştefan ca om şi că artist şi sunt recunoscătoare pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună.

Sperăm că lumea să ne înţeleagă şi să ne respecte decizia de a nu vorbi despre acest subiect care ţine strict de sufletele noastre. Vă mulţumesc pentru înţelegere!

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More