Au trecut aproape opt ani de la moartea celui numit „Regele muzicii pop”. Michael Jackson a lăsat în urmă nu doar melodii nemuritoare și milioane de fani îndurerați, ci și trei copii mici.
Moartea lui Michael Jackson a fost un șoc pentru întreaga lume. Nimeni nu se aștepta ca artistul să plece dintre noi la doar 51 de ani, însă cei mai afectați de dispariția lui au fost cei trei copii: Prince, Paris și Blanket.
Acum, fiul ce mare al lui Michael Jackson, Prince Michael I, este un tânăr de 19 ani. El a ales să își facă câteva tatuaje și se pare că a moștenit pasiunea tatălui său pentru muzică.
Prince a pus bazele unei companii pe producție în Los Angeles, “King’s Son” și lucrează în prezent la primul său proiect muzical. De asemenea, el este student la Universitatea Loyola Marymount.
Cea care a suferit cele mai mari schimbări de la moartea tatălui său este Paris, fiica de 18 ani a megastarului. Tânăra a ales să își exprime dragostea pentru Michael, prin opt tatuaje care îi acoperă corpul.
În Aprilie 2016 şi-a tatuat mesajul “Queen of My Heart” cu scrisul lui Michael, afirmând că: “pentru voi toţi ceilalţi el a fost regele pop. Pentru mine el a reprezentat regele inimii mele”.
Paris s-a transformat din fetița dulce care ținea un discurs emoționant la înmormântarea tatălui său, într-o tânără puternică și rebelă. Ea și-a tuns părul scurt și a renunțat la culoarea naturală în favoarea nuanțelor de blond. Fiica lui Michael Jackson își petrece timpul alături de prietenii şi de iubitul său muzician în vârstă de 26 de ani, Michael Snoddy, scrie okmagazine.ro.
Citește și: A murit George Michael – dezvăluiri șocante despre viața artistului
Prince Michael II, cunoscut tuturor ca Blanket, avea doar șase ani la momentul dispariției părintelui său. El studiază la şcoala de elită Buckley din L.A și este pasionat de artele marțiale.
Blanket și Paris locuiesc împreună cu bunica lor, Katherine Jackson. “Fraţii sunt foarte uniţi, Prince vine întotdeauna acasă pentru a ne vizita”, a declarat aceasta.