Draga Olteanu Matei a fost internată în această seară la Iași, în stare foarte gravă. Actrița se află în comă din cauza unei hemoragii digestive. Medicul șef de la UPU SMURD, Diana Cimpoieșu, a dat câteva detalii despre starea îndrăgitei actrițe.
Din primele informații, reprezentații unității medicale susțin că situația actriței este una gravă, aceasta aflându-se în comă. Potrivit Dianei Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași, Draga OIteanu Matei are o hemoragie digestivă superioară, iar starea este una critică, fiind internată în secția ATI.
Draga Olteanu Matei, care are 87 de ani, a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri de televiziune.
Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ”Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, 1996).
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro, citat de Agerpres. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.
Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.
După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.
Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.
În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.
Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.