Vedete

Cine este Dana Săvuică: date biografice, vârstă, înălțime, studii, familie

Dana Săvuică este una dintre cele mai celebre femeie din România, care s-a bucurat de un succes mare în urmă cu câțiva ani. Deși nu mai este la felde activă în spațiul public și nu a mai fost văzută de ceva timp la TV, oamenii încă se mai întreabă ce face fosta prezentatoare TV și modelul care făcea furori cu imaginea sa perfectă pe care o afișa la orice apariție publică.

Totul despre Dana Săvuică

Dana Săvuică s-a născut la data de 23 ianuarie 1970, ceea ce înseamnă că va împlini curând 51 de ani. Ea a făcut parte dintr-o familie de diplomați, motiv pentru care și-a petrecut o parte din viață alături de ei, în Asia de Sud-Est. Ea a fost mereu admirată pentru modul în care arată, având un trup bine proproționat și o înălțime de 1,75m.

În 1993 a terminat Academia de Studii Economice, secția de Relații Economice Internaționale. În perioada facultății a avut primul contact cu modellingul, respectiv în anul 1990, iar in televiziune a debutat în 1993. Postul care a consacrat-o a fost TVR, unde a prezentat rubrica de stil a “Matinalului”.

În 1997 a renunțat la cariera ei de model și s-a axat pe televiziune, deoarece a văzut că acest domeniu îi oferă mai multe șanse. În același an a înființat agenția de modele, Etiquette Models, care a inițiat în acest domeniu unele dintre cele mai cunoscute modele ale momentului, precum Diana Dondoe, Ana Maria Popa, Norina Sandra, care au urcat pe cele mari podiumuri din lume.

În 1999 s-a mutat la Acasă TV, unde a prezentat mai multe emisiuni care i-au purtat numele, precum emisiuni de stil, emisiuni în care promova un anumit mod de viață, toate acestea aducându-i un mare succes.

Mai mult, Dana Săvuică este și prima româncă care a pozat în ediția locală a revistei pentru bărbați Playboy, în noiembrie 1999.

În anul 2016, Dana Săvuică şi Răzvan Stanciu au divorţat la notar, după o relaţie de 25 de ani, dintre care 22 au fost căsătoriţi. Cei doi au împreună o fiică, Julie. Deși soțul ei sprijinit-o mereu și chiar a fost de acord cu apariția ei în Playboy sau orice alt proiect la care a participat, se pare că lucrurile nu au mai funcționat între ei.

Deși Dana ar fi încercat mereu să-și ia în serios rolul de mamă și soție, Răzvan nu a reușit să gestioneze bine faptul că are o soție celebră, iar de aici au început certurile. Pentru a evita o situație și mai dificilă, cei doi soți au ales să meargă pe drumuri diferite.

„Lăsând la o parte acest aspect al celebrităţii, pe care soţul meu l-a gestionat foarte greu, pentru că nu este uşor să fii cu o femeie cunoscută, cred că am obosit. S-a întâmplat un declic şi nu am vrut să ne certăm în fiecare zi, aşa că mai bine ne-am zis că ne despărţim şi rămânem prieteni. Nu trebuie să rămâi într-o căsnicie pentru că ai o casă, o maşină sau o afacere împreună. Inima şi sufletul sunt mai importante şi dacă simţi că acolo doare, mai bine te eliberezi de tot. Şi nici copilul nu mai suferă.“, a povestit Dana.

De mai nine de un an, Dana Săvuică și-a refăcut viața și trăiește din nou o frumoasă poveste de dragoste. Ea susține că este fericită și are acum tot ce își dorește, însă nu vrea să facă publică persoana de lângă ea și preferă să o țină departe de bârfe.

Share
Scris de
Andreea Oprea