Cine este fiica lui Marcel Vela și cu cine s-a măritat! Nunta imensă, 700 de invitați

30.04.2020

În plină pandemie care îl ține alert la serviciu unde este ministru de Interne, Marcel Vela are și o familie care îi cere tot timpul liber. Are o fiică și o nepoată pentru care el este totul.

Cine este fiica lui Marcel Vela și cu cine s-a măritat! Nunta imensă, 700 de invitați

Deși munca pare că îi ocupă tot timpul ministrului de Interne, acesta trebuie să își facă timp pentru familie. Ministrul nostru apare la televizor de fiecare dată când se mai schimbă ceva în contextul pandemiei. Uneori nu are timp de un somn odihnitor, iar o vizită la familie, acasă în Caransebeș este doar o dorință.

Marcel Vela este căsătorit și are două fete dragi. Una este fiica sa, Andra, o tânără care a ajuns deja la casa ei. În data de 4 noiembrie 2012 ea și-a unit destinele cu Cristian, viceprimarul liberal de atunci al comunei Armeniș. În prezent, acesta a preluat numele de familie al socrului său și este edilul localității.

În acea perioadă Marcel Vela era primarul orașului Caransebeș și a oficiat căsătoria civilă a fiicei sale.

Urarea sa tinerilor căsătoriți:

Vă doresc casă de Piatră, tot ce este mai frumos pe Pământ, tot binele din lume, toate binecuvântarile din cer, copii frumoși și sănătoși, spre bucuria noastră.”

Nunta a urmat la Catedrala Episcopală, ținută de un sobor de preoți condus de episcopul Caransebeșului. Andra a fost condusă la altar ca în filme de către tatăl său pe un covor de petale de trandafiri roșii și albi. Covorul a fost comandat chiar de Vela.

Petrecerea care a urmat ceremoniei religioase a strâns în sălile Restaurantului Imperial mai mult de 700 invitați. Au participat mai mulți membri PNL incluzând Ludovic Orban, Crin Antonescu, Rareș Mănescu sau Tudor Chiuariu.

Nașii cuplului au fost Daniel Chițoiu care era ministrul Economiei și soția sa. La final de slujbă mirii au dat drumul unor porumbei.

Marcel Vela a chemat la nuntă mai multe celebrități incluzând: Aurelian Temișan, Nicoleta Voica, Petrică Moise, Elena Gheorghe, Traian Jurchelea și orchestra ”Virtuozii Banatului”, conform Click.