Fostul șef DNA este foarte discret în ceea ce privește viața personală. Dacă pe plan profesional este foarte cunoscută chiar și la nivel european, dovadă stând și funcția pe care o deține în fruntea Parchetului European de la Bruxelles, nu se cunosc multe detalii referitoare la relațiile de dragoste ale lui Kovesi.
Din 2002 până în 2007, Kovesi a fost căsătorită cu un om de afaceri din Sibiu. Acesta ar fi avut la un moment dat probleme cu legea. Cei dor s-ar fi despărțit din cauză că Laura Codruța a refuzat să aibă copii.
Recent, au apărut noi informații conform Laura Codruța Kovesi s-ar afla într-o relație serioasă. Iubitul său nu ar fi nimeni altul decât cel care protejează și se ocupă de securitatea femeii. Este vorba de un ofițer SPP, alături de care aceasta apare peste tot, în toate deplasările și ieșirile publice. Cei doi ar locui împreună, într-un apartament de lux din Bruxelles. Pe perioada pandemiei, Laura ar fi fost mai mereu plecată la Parchetul European, unde lucrează intens.
Fostul șef DNA încă beneficiază de protecție pentru că, după revocarea din funcție, a primit numeroase amenințări și crede că viața ei se află în pericol.
Procurorul European se bucură și de recunoștința britanicilor. Astfel, ea a fost desemnată drept personalitatea publică a anului de către publicația londoneză Emerging Europe.
„Această distincţie este o recunoaştere a muncii remarcabile a doamnei Kovesi în fruntea DNA, unde a devenit un model pentru agenţiile de combatere a corupţiei din întreaga regiune a Europei emergente şi un simbol al luptei împotriva corupţiei şi al consolidării statului de drept. Desemnarea ei ulterioară în funcţia nou creată ca primul procuror public al Europei, nu face decât să confirme rolul important pe care ea l-a jucat şi va continua să-l joace în lupta împotriva corupţiei.”, scrie publicația.
Acest site foloseste cookies.
Read More