Categorii Vedete

Cine este persoana influentă care l-a scăpat pe Mario Iorgulescu de toate acuzațiile. Nu este tatăl său

În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident de circulație pe Șoseaua Chitilei, curmând viața lui Dani Vicol, un tânăr de 24 de ani. Fiul lui Gino Iorgulescu, președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost transferat, ulterior, la o clinică din Italia, iar foarte multe opinii au fost în favoarea ideii că – deși vinovat – va reuși să scape de acuzații având ”spate”.

Mario Iorgulescu este cercetat penal pentru accidentul comis, însă lucrurile par a se mișca greoi, dându-se apă la moară tuturor speculațiilor. Conform unor informații apărute în mass-media, cel care l-ar sprijini pe Mario Iorgulescu este chiar verișorul acestuia, Petre Gino Iorgulescu, cel care ocupă funcția de comisar șef la Biroul de Investigații Criminale.

”Mario Iorgulescu ar fi fost ajutat și protejat în permanență de verișorul lui, Petre Gino Iorgulescu, comisar șef la Poliția Capitalei, Biroul Investigații Criminale. Domul comisar nu este nici el ferit de probleme legale. În 2007 a fost prins în flagrant când lua mită bani și tigări, în urma unui șantaj. Cu toate astea, cariera lui a fost într-o continua creștere”, potrivit informațiilor furnizate de impact.ro.

Share
Scris de
Adrian Vrauko
Stiri Despre mario iorgulescu

Acest site foloseste cookies.

Read More