Connect with us
Ciprian Marica a devenit tată. Ioana Marcu, logodnica fotbalistului, a născut

Vedete

Ciprian Marica a devenit tată. Ioana Marcu, logodnica fotbalistului, a născut

Ciprian Marica a devenit tată. Logodnica fotbalistului, Ioana Marcu, a născut în mare secret. Informația a fost confirmată de soacra lui Ciprian Marica, pentru cancan.ro.

,,Ioana se simte foarte bine, dar nu sunt eu în măsură să dau mai multe detalii, părinţii bebeluşui vă pot spune mai multe, dacă doresc”, a declarat mama Ioanei Marcu.

Așa cum a anunțat în mesajul său de retragere din fotbal, Ciprian Marica vrea să se ocupe mai mult de familie. Iată mesajul pe care Ciprian Marica l-a postat pe pagina sa de socializare, în care anunță că se retrage din fotbal.

„Dragi prieteni. Dragii mei prieteni!

As vrea sa va împărtășesc trăirile mele, asa ca ma adresez vouă cu „dragii mei români” !

Încep cu începutul. M-am apucat de fotbal fascinat de nopțile petrecute în stradă la succesele Generației de Aur. M-am apucat de fotbal convins ca pot să scot și eu alți copii în stradă cu același vis: să joci cu tricolorul pe piept!

Am fost Hagi, am fost Lupescu, am fost Popescu, am fost Răducioiu, am fost Dorinel, am fost Ilie, am fost Petrescu, Lăcătus, Sabău, Stelea, Prunea, Mihali, Prodan. Am fost suporter și fotbalist.

Am fost pe buzele voastre la goluri, am fost în nervii voștri când nu mi-a ieșit ! V-am văzut fericiți pe garduri, v-am simțit durerea înfrângerilor noastre și mi-am dorit să vă ridic cât mi-a stat mie în putere. De fiecare dată când v-am văzut lacrimile din ochi am uitat de lacrimile mele. M-ați ridicat voi, când n-am putut eu s-o fac singur.

Prieteni, am trăit cel mai mare vis al copilăriei, cea mai mare onoare alături de voi: să îmi pot reprezenta tara. Fotbalul m-a învățat tot ceea ce sunt acum, m-a învățat să muncesc, să trăiesc bucuriile, m-a invățat să iubesc, să respect aproapele și adversarul. M-a învățat să trăiesc frumos. Și, mai ales, să mă mândresc. Cu baietii mei, cu voi, cu România! Cu noi! Cu noi toți, echipa națională !

Am tot explicat, naționala suntem toți, nu doar 11 oameni din teren. Cred că asta e cea mai mare realizare a carierei, de fapt. Fotbalul mi-a arătat cum să funcționez în echipă, să impart totul cu cei de lângă mine, să mă bucur la victorii, să mă ridic la infrângeri, să imi iubesc munca. Munca? E atât de rece spus! Pentru că, atunci când pe piept scrie ROMÂNIA, nu mai e muncă, e mândrie și datorie. E luptă și e vis. E intonarea imnului național, e bucuria golului, adrenalina victoriilor, emoția din ochii voștri.

Nu am cuvinte, nu îmi ajung pentru câte emoții am. Mulțumesc pentru ca pot sa te iubesc, România! Mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat!

Va mulțumesc vouă pentru tot ce mi-ati transmis, pentru aprecierile și încurajările voastre. Chiar și când m-ați certat, ați dat sens carierei mele de sportiv! De reprezent al României !

Am fost mereu deschis fata de voi, dar nu mi-e ușor sa anunt asta: starea mea fizică nu îmi mai permite să fac lucrurile la același nivel așa cum meritați voi. Așa că pun punct aici carierei mele de fotbalist.

Voi rămâne cel mai mare fan al României, al echipelor la care am jucat, voi fi mereu unul dintre voi. Vreau sa le mulțumesc pentru tot antrenorilor, coechipierilor, managerilor care au contribuit la formarea mea ca sportiv.

Le mulțumesc mult și celor din mass-media, jurnalistilor care au dat amploare reusitelor mele si ale căror critici m-au ajutat, deși au durut.

Le multumesc tuturor adversarior din teren. Au făcut să mă doară înfrângerile, dar mi-au arătat dimensiunea victoriei ! Dar, înainte de toate, va mulțumesc VOUĂ!

In viitorul apropiat, mi-am propus să mă dedic mai mult familiei și Fundației Ciprian Marica. Am fost prea mult timp departe de cei dragi. Am de recuperat. Ai mei m-au așteptat cuminti și răbdători să mă întorc acasă. Pana aici, voi m-ati ajutat sa înving singurătatea, înstrăinarea!Ați fost cea de-a doua mea casă, a doua mea familie. Și ai mei au înțeles asta !

Vă mulțumesc tuturor, si fiecăruia în parte. Vă aștept pe stadion, ne vedem în tribune, pe stradă, in fata televizorului, ne vedem oriunde ne cheamă fotbalul pe care-l iubim!

Ne vedem „acasă”! Abia aștept!”, a scris Ciprian Marica.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top