Vedete

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au ales data nunții! Când are loc așteptatul eveniment

Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din țară. Deși ambii au o vârstă fragedă, se iubesc mult și au planuri serioase cu relația lor, care deja urmează să fie dusă la un alt nivel. Cei doi tineri artiști au decis când se vor căsători și au decis să împartă bucuria lor și cu ceilalți, așa cum au făcut de fiecare dată când ceva bun s-a întâmplat.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda se căsătoresc

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au o relație frumoasă și de durată. Cei doi au decis că este timpul să oficializeze iubirea lor, așa că artistul nu a mai stat pe gânduri și a cerut-o de soție pe aleasa inimii lui chiar în ziua în care aceasta a împlinit 18 ani. De atunci, toată lumea se întreba când va avea loc marele eveniment.

În sfârșit, cei doi îndrăgostiți au decis și când se va desfășura nunta lor, pe care toată lumea o așteaptă. Viitorul mire a declarat că nunta va avea loc în vară, dar nu a dat detalii exact despre dată, pentru că vrea să fie o surpriză pentru toată lumea. Cât despre luna de miere, ei nu s-au gândit unde vor petrece după nuntă, dar cu siguranță vor alege o destinație exotică, unde să aibă parte de liniște, relaxare și mult soare.

”Nunta o să se întâmple vara aceasta, nu dăm data exactă, vrem să fie surpriză pentru toată lumea. Iar luna de miere s-ar putea în Maldive, acolo ne dorim. Încă nu ne-am hotărât, cred că ne decidem după nuntă. Oricum vrem să fie undeva la căldură, liniște, relaxare”, a declarat Edward Sanda pentru impact.ro.

Cleopatra și Edward, planuri de viitor

Cei doi viitori soț și soție se gândesc chiar și să devină părinți, dar acest plan sigur va fi pus în aplicare mai târziu, având în vedere că au multe planuri împreună. Întrebată de fani dacă își dorește să devină mamă de fetiță, Cleopatra a oferit un răspuns afirmativ, semn că visează de pe acum la codițe și rochițe, alături de bărbatul visurilor sale.

Cleopatra și Edward sunt doi artiști talentați, care se bucură de mare succes. Cei doi au mărturisit mereu că se înțeleg foarte bine și seamănă foarte mult din toate punctele de vedere, motiv pentru care nu au niciodată neînțelegeri și contraziceri, ci fac tot ce pot pentru a colabora cât mai eficient.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More