Vedete

Cristi Borcea, despre secretul unei căsnicii perfecte și operații estetice

Cristi Borcea este unul dintre cele mai controversate personaje, mai ales de când a ieșit din închisoare și a început o nouă viață. Celebrul om de afaceri încearcă acum să petreacă tot mai mult timp cu familia și să recupereze anii pierduți. Tot el a vorbit despre cum reușește să aibă o căsnicie perfectă, dar și despre operațiile estetice prin care a trecut de-a lungul anilor.

Cristi Borcea, secretul unei căsnicii de succes

Cristi Borcea și Valentina Pelinel au demonstrat că se iubesc și au trecut testul timpului. Chiar și în perioada în care Cristi a fost închis, iubirea lor a rămas la fel de puternică și nu s-a stins. Frumoasa blondină l-a așteptat pe soțul ei aproximativ 5 ani, timp în care a avut grijă de afacerile lui, de casă și de copiii lor, dar l-a și susținut moral oricum a putut.

„Întotdeauna ne rezervăm timp doar pentru amândoi, chiar și seara, chiar dacă venim obosiți acasă. Avem locuri în care plecăm doar amândoi. La vară, ne vom muta în stațiunea Olimp. La munte, avem un loc foarte drăguț, la o cabană, în munți, unde nu vezi multe persoane”, a spus Valentina Pelinel la Antena Stars.

Cristi Borcea, adeptul operațiilor estetice

Cristi Borcea a recunoscut că a apelat la ajutorul medicilor esteticieni de-a lungul anilor, pentru că mereu și-a dorit să arate bine și atunci când anii trec. Afaceristul a declarat că încă de la 25 de ani a început să aibă grijă de el, pentru că atunci a pus bazele primului său salon de înfrumusețare.

De atunci, a făcut și o clinică în același sens și a început cu masaje, tratamente faciale, tot felul de tratamente cu ajutorul unor aparate speciale, după care, după 30 de ani, a apelat și la botox. Borcea nu a vrut ca schimbările să fie unele bruște, motiv pentru care a făcut lucrurile treptat și nu și-a schimbat drastic înfățișarea, ci a încercat să țină ritmul cu anii.

„Dacă nu te îngrijești, când ajungi la 50 de ani… Eu am avut șansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.red. Mihaela Borcea, prima soție), în Dorobanți. Practic pentru mine l-am făcut. Și apoi am făcut clinica și de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale. De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început și cu puțin botox, am combinat. Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferența. Dacă nu faci nimic, și dintr-odată îți schimbi înfățișarea, întinerești brusc, arată urât. Eu, am făcut așa câte puțin, să țin ritmul.”, a povestit Cristi Borcea.

Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-22T14:26:46+02:00 14:26

Share
Scris de
Danciu Mirela

Acest site foloseste cookies.

Read More