Curge din nou lapte și miere în căsnicia lui Florin Pastramă cu Brigitte. După o serie de neînțelegeri, afaceristul a plecat de acasă de două ori într-o lungă, iar Brigitte a rămas singură și cu o mulțime de întrebări fără răspuns. Problemele în familia Pastramă au apărut de dinainte de Paști, din cauza unor bani care i-au dispărut vedetei din cont. Brigitte s-a inflamat atunci și i-a spus lui Florin să-și rezolve problemele familiale.
După furtună a apărut și soarele în cuplul Brigitte – Florin Pastramă. Cei doi soți au revenit la sentimente mai bune după ce, într-o singură lună, Florin a plecat de acasă de două ori. A doua oară a stat cu mama lui la spital, pentru că aceasta a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
„Maică-mea a avut foarte mari probleme la operație. E de o săptămână la terapie intensivă. Astăzi au pus-o pe salon. A avut tensiune 9. Dumnezeu i-a redat viața. Am putut să intru la ea doar eu, pentru că eu sunt singurul vaccinat. Sincer să fie, cu Brigitte nu am mai vorbit, că nu-mi arde mie acum de Brigitte și de vacanțe sau că e cu gardul. Gardul putem să-l facem oricând, dar mama mea…”, spunea Florin în urmă cu câteva zile.
Totuși, Florin s-a întors acasă și a surprins-o pe Brigitte într-un mod plăcut. El a mers la biserica unde știa că Brigitte a intrat ca să se roage. Acolo cei doi au discutat și și-au dat seama că le este mai bine împreună. Brigitte a considerat că trebuie să lase de la ea și a acceptat revenirea lui Florin.
„Era chiar înainte cu o seară de rugăciune. Mândria stă în fața decăderii. Am zis să fiu cea care lasă de la ea. Și așa mi-a zis și ea. Suntem căsătoriți în fața lui Dumnezeu. M-am gândit că poate o să aibă și el o maturitate și nu va mai pleca de fiecare dată când sunt probleme”, a spus Brigitte Pastramă.
Pentru că au fost voci care i-au spus că Florin nu e de ea și că ar trebui să-și vadă de treabă, Brigitte spune că nu are de gând să asculte răutățile celor care comentează de pe margine.
Acest site foloseste cookies.
Read More