Cum se înțelege Rona Hartner cu fiica ei. Puțini sunt cei care știu că artista are o fiică care a ajuns la vârsta adolescenței. Într-un interviu recent, Rona a vorbit despre relația pe care o are cu fata ei, despre problemele întâmpinate și despre planurile de viitor.
Rona Hartner este o artistă desăvârșită, dar și o mamă devotată. Vedeta are o fiică pe nume Sumalya ajunsă la vârsta adolescenței. Rona vorbește foarte rar despre fiica ei și despre familia ei în general, dar când o face este extrem de emoționată și mândră totodată. Într-un interviu recent, vedeta a declarat că Sumalya, care are 12 ani, vrea să fie cântăreață, ceea ce înseamnă că va urma drumul Ronei.
Din păcate, această dorință i-a cauzat probleme Ronei, care nu a fost mulțumită de profesorii pe care fata ei i-a avut și care ar fi trebuit să o învețe muzică.
„Este foarte periculos, a avut profesori care o învățau numai prostii, o forțau – fetiță fiind, să cânte numai piese de bărbați, cu tonalitate de bărbat. Timp de doi ani am trimis-o la o profesoară, deja fata mea era disperată, nu își mai găsea vocea ei feminină, nu se mai putea obișnui cu vocea ei feminină. Atunci m-am enervat foarte tare și am scos-o de la școală, o învăț eu”, a mai spus actrița pentru Click.ro.
Sumalya este rodul iubirii din Rona și actorul Rocco Sedano. Cei doi s-au despărțit, dar se ocupă amândoi de fiica lor, care petrece timp și ambii părinți. Rona este foarte mândră de fiica ei, despre care spune că este o adolescentă care nu impune probleme. Nu este rebelă și știe că oricând se poate baza pe mama ei. Periodic, mama și fiica pleacă în vacanțe, în camping-uri de meditație și alte ieșiri menite să păstreze relația sudată.
„Mă ascultă dintotdeauna, este un copil foarte pur și foarte cuminte, nu e deloc rebelă, nu am probleme cu ea. Are 12 ani și noi suntem cele mai bune prietene din lume și asta contează cel mai mult, avem dialog și ea știe că oricând se poate baza pe mine”, a mai spus Rona.
Rona Hartner a trecut printr-o mare cumpănă în 2020 când a primit un diagnostic crunt. Vedeta a avut cancer, dar a luptat și a reușit să scape de el. Acum se simte bine, iar boala a intrat în remisie totală. Rona este de părere că vindecarea ei i se datorează Divinității.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-01-24T11:53:21+02:00 11:53
Acest site foloseste cookies.
Read More