Divorțul dintre Alin Oprea și soția sa, Larisa este subiectul momentului. După 23 de ani de căsnicie, cei doi sunt pe cale să-și despartă drumurile complet. Deși inițial s-a vehiculat că totul se va termina la notar, iată că cei doi nu s-au înțeles și vor merge în instanță. Acum au apărut detalii din căsnicia celor doi.
Divorțul dintre Alin Oprea și soția lui, Larisa nu este deloc simplu. Se pare că artistul nu este de acord ca soția lui să-i poarte în continuare, numele de familie, la fel ca și copiii lor. Larisa a făcut sacrificii pentru familie și acum cere să păstreze numele. Nu de puține ori s-a scris în ziare că Alin Oprea a avut probleme cu alcoolul și că soția lui a fost cea care s-a zbătut să-l scape de acest viciu.
Faptul că solistul a avut probleme cu alcoolul a fost susținut de către fostul lui coleg din trupa Talisman – Tavi Colen.
„Au fost mai multe motive pentru care am părăsit trupa, unul dintre ele fiind acela că Alin bea până cade sub masă, pentru că aşa e el, beţiv. Există martori în acest sens”, spunea Tavi Colent pentru click.ro.
Mai mult, conform Click.ro, acest viciu l-a urmărit pe artist ani buni, timp în care soția lui i-a fost alături permanent. La un moment dat, Larisa l-ar fi amenințat că divorțează dacă nu renunță la alcool, dar nu a putut să treacă la fapte.
Iată că acum Alin este cel care a ales un alt drum, are o nouă iubită și vrea să divorțeze de soția lui. Pe 13 august ar fi trebuit să se definitiveze divorțul, la notar, însă pentru că Alin nu a vrut să-i lase soției numele lui de familie, totul se va muta la tribunal.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-08-18T11:59:26+03:00 11:59
Acest site foloseste cookies.
Read More