Alexandru Arșinel a vorbit despre problemele de sănătate pe care le-a avut în prima zi a săptămânii. Ambulanța s-a deplasat de urgență la casa actorului, iar medicii au vrut să-l interneze.
„Dimineaţă m-am trezit ameţit, cu puseu de hipotensiune. Aveam 9 cu 5. M-am simţit rău acasă şi a venit salvarea. Au vrut să mă interneze, dar am refuzat”, a spus acesta pentru Romania TV.
Nici soţia actorului nu stă prea bine cu sănătatea.
„Sunt probleme pentru totdeauna. Sunt probleme pe care sperăm să le ameliorăm, dar sunt probleme. Soţia are un tonus extraordinar, iar noi, familia, deja ne-am inşurubat la această problemă care ne aşteaptă.
Ne-am găsit puţină linişte pentru că între timp ne-am convins că trebuie să facem treaba asta şi să o facem cu dragoste şi prietenie şi oamenii pot să continue viaţa în condiţii mai dificile”, a declarat Alexandru Arşinel, la o emisiune tv.
Din 2013, Alexandru Arşinel îşi împarte viaţa între teatru şi spital. În urmă cu patru ani, maestrul comediei a suferit un transplant renal, iar la finalul lui 2016 a trecut prin a cincea operaţie la coloană.
„De la operatie, rinichiul functioneaza foarte bine. Problemele vin insa din… spate. Am facut o noua operatie, tot de hernie de disc. Cand coloana o ia razna, si la 77 de ani, nu ai ce face. Am urmat si urmez o perioada de recuperare.
Am avut insa probleme foarte mari si cu sotia, care a cazut si a facut un hematom. Acum e bine. La un moment dat ne sprijineam unul de altul, niciunul nu aveam control din cauza problemelor de sanatate.
Daca tin la viata, trebuie sa tin si regim, ceea ce si fac. Pentru ca viata este frumoasa si mi-a dat sansa sa fac o meserie legata de oameni”, a spunea atunci actorul Alexandru Arșinel.
În 2013, a stârnit un scandal imens pentru că ar fi beneficiat imediat de rinichiul unui donator de23 de ani, „sărind rândul” peste cele 1.700 de persoane înscrise pe lista pentru transplant renal.
„De 40 de ani sunt în evidenţa spitalului Davila. De 40 de ani! Am avut peste 30 şi ceva de colici renale care mi-au terminat rinichiul, mai funcţiona 6%. De 40 de ani se ştia. Pe lista spitalului, a lui Lucan. De 40 de ani”, a spus Arșinel la Digi24.
Întrebat de jurnaliști cum s-a simțit când a văzut criticile, Arșinel a răspuns:
„Oribil, ca un gazetar să-mi spună să-mi moară un copil ca să știu și eu ce înseamnă să-ți moara cineva în familie. Nu vreau să-mi mai aduc aminte. Poate că am și greșit, nu știu, Dumnezeu o să-mi arate. Mult nu mai e”, a explicat anul acesta Arşinel la „Pro TV”.
„Am vrut să trăiesc. În clipa aia am realizat că n-ai voie să gândești că ai voie să trăiești. A fost oribil! La un moment dat, colegi au reacționat. Un moment în care publicul m-a adus înapoi. La primul spectacol, aplauze”, a mai spus el.
Citește și: Cum arata fiica adoptiva si nepoata Stelei Popescu FOTO
Citește și: Alexandru Arșinel, devastat de durere! Ce se intâmplă cu soția sa FOTO
Acest articol a fost actualizat la: 2017-11-15T11:30:33+02:00 11:30
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
dumnezeu bate cand nu te astepti .adu-ti aminte de transplanturile de rinichi cate blesteme au fost aruncate asupra ta pentru ca ai trecut cu bani inaintea altora ce-si asteptau randul la viata (transplant ) Mai are de platit medicul