Elena Merișoreanu se uită la emisiunea Exatlon România și spune că deși îl cunoaște pe Giani Kiriță și îl admiră, există momente în care nu e încântată de el.
Interpreta de muzică populară a participat și ea într-un show de supraviețuire unde a făcut față cu brio. Merișoreanu a declarat că îi înțelegi pe cei din Echipa Războinicilor.
„L-am simpatizat pe Giani, dar am văzut niște reacții care nu mi s-au părut normale, mai ales la victorii! Am fost la o emisiune de supraviețuire, dar nu aș accepta asemenea jigniri.
Cei de la «Războinicii» nu sunt recalcitranți și nici nu se lăuda când câștiga. Iar înfrângerea o suportă elegant, nu încearcă să enerveze pe nimeni”, a declarat Elena Merisoreanu pentru WOWbiz.ro.
Giani Kiriță este într-adevăr unul din cei mai controversați concurenți de la Exatlon. Faimosul s-a remarcat într-o serie de dispute atât cu Războinicii cât și cu colegii din echipa lui, cea a Faimoșilor.
A avut o serie de reacții nervoase, însă nu a fost taxat niciodată. Ba mai mult, a reușit mereu să scape de nominalizări, chiar dacă publicul și-ar dori să îl elimine.
Giani Kiriță nu a avut succes doar în fotbal, ci și în afaceri. Puțini știu că faimosul a avut o afacere cu Oana Turcu, soția lui Cristi Brancu.
„Dupa ce s-a sfatuit insa cu impresarul sau, Cornel Teodorescu, care de altfel ii este fotbalistului si un prieten de nadejde, Giani a hotarat sa investeasca in aceasta afacere.
Mai precis, el si Teodorescu au batut palma cu Oana Turcu, detinatoarea firmei Ardes, sa deschida o reprezentanta a companiei de cosmetice in Ankara. Atat Giani, cat si Cornel Teodorescu stapanesc limba turca la perfectie”, scria presa acum un deceniu.
Emisiunea Exatlon se difuzează de sâmbătă până miercuri de la ora 19:45 la Kanal D. Miercurea au loc eliminările.
Acest site foloseste cookies.
Read More