Vedete

Florin Pastramă, foc și pară de ziua lui de naștere: „Îmi aduci un cadou folosit?”

Florin Pastramă s-a supărat tare de ziua lui de naștere când un invitat i-a adus un cadou despre care i-a spus că este de la second hand. Soțul lui Brigitte Sfăt s-a arătat mâhnit de acest gest pe care l-a făcut un apropiat de-al său față de el, în văzul celorlalți invitați.

Florin Pastramă și-a dat afară angajatul

Unul dintre angajații săi, care se ocupa de curte, este cel care a făcut o glumă pe care Florin Pastramă nu a gustat-o deloc. Marian, care lucra de doar o lună în familia Pastramă, a venit la ziua de naștere a șefului său cu o pereche de pijamale despre care a spus că le-a luat dintr-un second hand. Bărbatul s-a amuzat teribil de gestul său, spre deosebire de sărbătorit care s-a enervat și l-a dat afară.

„Aduce un cadou, e ok, nu contează să fie un cadou de mii de euro sau sute de euro, fiecare cât își permite, dar mă pune să-l iau pe mine, și mai și spune că e de la second-hand. Adică îmi aduci un cadou folosit? Așa respect îmi dai tu mie? Așa respect ți-am dat eu, Mariane, când ai venit la mine în casă? Ți-am făcut cafeaua cu mâna mea, ai stat cu mine la masă, ți-am dat tot respectul meu, și tu îmi aduci pijamale folosite?”, a spus Florin, la Antena Stars.

Florin Pastramă, foc și pară de ziua lui de naștere: „Îmi aduci un cadou folosit?”

Florin și Brigitte – reality show la Antena Stars

Florin și Brigitte Pastramă au un reality show la Antena Stars unde prezintă momente din viața lor de zi cu zi. Cei se se și ceartă, când simt nevoia, chiar în fața camerelor, încercând să fie cât se poate de naturali. O discuție contradictorie a avut loc recent între omul de afaceri și soția lui care i-a reproșat modul defectuos în care se comportă menajera și îngrijitorul.

Brigitte s-a arătat nemulțumită că plătește oameni care să presteze servicii pe care, până la urmă, tot ea le îndeplinește. Ea face curat, ea cară mobila, și așa mai departe, iar angajații doar primesc salariul. Soția lui Pastramă a spus că nici nu mai caută o menajeră, pur și simplu așteaptă să îi scoată Dumnezeu în cale o femeie vrednică.

Share
Scris de
Emanuela Ursu