Florin Piersic internat la spital. Care este starea artistului

Ultimul update: luni 25 martie 2019 10:34 Data publicării: luni 25 martie 2019 10:34
Autor , în Vedete

Maestrul Florin Piersic este la fel de carismatic și de elegant, însă, cum bătrânețea nu iartă pe nimeni, este dependent de ajutorul celor apropiați. În ultimul timp s-a simțit lipsit foarte slăbit, așa că a simțit nevoia sa facă o vizită la spital. Celebrul actor a fost ajutat de ”mâna lui dreaptă” pentru a merge la medic.

Florin Piersic a ajuns la spital pentru un control amănunțit

Acesta s-a ridicat greu din mașină, iar, în final, cea care l-a însoțit pentru un control amănunțit, le-a transmis doctorilor că „nu trebuie să sufle nimic în presă” și că, potrivit spynews.ro, dacă se află ceva, să spuneți că maestrul a venit pentru puțină terapie”.

Recent, una dintre stele României a împlinit vârsta de 83 de ani și mai mult de jumătate din viața sa a stat pe scenă. Acesta, născut din părinți originari din nordul Moldovei, și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cavana, apoi în Cernăuți și la Cluj, acolo unde a și urmat liceul.

Despre maestrul Florin Piersic

A absolvit, în 1957, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București. La doi ani după albsolvire, a debutat pe scena Teatrului Național din Capitală obținând rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat Tragedia otimistă, Oameni și șoareci sau Orfeu în Infern. În anul 2011, conematograful ”Republica” din Cluj Napoca a fost redenumit în ”Florin Piersic”, de-a lungul timpului a primit titul de ”cetățean de onoare” al mai multor orașe cum ar fi: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați.

Sursa: Huff.ro
Loading...
Știri despre:  
Comentarii