Ion Dichiseanu este în stare gravă la spital. Se pare că actorul este chinuit de afecțiunile pulmonare cu care s-a confruntat în ultima vreme. În ianuarie abia fusese externat și familia spera ca totul să revină la normal. Din păcate ieri i s-a făcut rău și a fost transportat la spital.
Ion Dichiseanu s-a luptat cu o pneumonie severă, pe fondul imunității scăzute din cauza vârstei. În ianuarie a fost externat, dar din nefericire problemele au reapărut. Actorul este internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca.
Și acum ar fi vorba tot din cauza unor afecțiuni pulmonare, la care se adaugă și afecțiuni cardiace.
„În urmă cu câteva zile un apel la 112, un puseu puternic cardiac şi maestrul Dichiseanu a ajuns iarăşi la terapie intensivă. Vom vedea ce se întâmplă zilele următoare, pentru că se pare că este vorba tot de nişte afecţiuni pulmonare, plămânul suferă în continuare, pe lângă acestea ar fi vorba si de afecțiuni cardiace”, a declarat Adina Anghelescu pentru Antena 3.
Pe 5 ianuarie, după o perioadă de chin, maestrul Ion Dichiseanu a fost externat din spital, spre fericirea familiei lui care trecuse prin momente grele. Actorul fusese diagnosticat cu o pneumonie severă pe fondul imunității scăzute din cauza vârstei înaintate.
Ion Dichiseanu are 87 de ani și o poftă de viață incredibilă. Fiica sa spunea la un moment dat, la Vorbește lumea, că toată familia îl așteaptă acasă, în special nepoata lui, care spune că se plictisește fără bunicul ei.
Acum, Ioana Dichiseanu, a confirmat că tatăl ei trece printr-o nouă cumpănă.
„Este adevarat ca tata trece din nou printr-o cumpana. Nu a avut nici data trecuta, nici acum, legatura cu SARS-CoV-2. Totul este din cauza unei investigatii facute gresit, la inceputul lunii decembrie, la o clinica privata, dar mai multe detalii voi da la momentul oportun. Stiu ca pentru el, cea mai mare bucurie a acestei profesii este iubirea publicului. Asa ca va rog sa ne indreptam gandurile si rugaciunile pentru ca tata sa vina cu bine acasa. Doamne ajuta!”, a scris Ioana pe Facebook.
Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.
A primit Premiul ACIN pentru rolul din filmul „Clipa” (1979) și a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (30 mai 2002), alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”
Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-02T10:35:07+02:00 10:35
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii