Iulia Albu s-a despărțit de fostul ei soț, Mihai Albu, de mai bine de 6 ani. Celebrul critic de modă a trecut ușor peste divorț și și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat, pe nume Mike, cu care trăiește o frumoasă poveste de iubire de peste 4 ani. Cei doi au decis să ducă relația la un alt nivel și vor să devină soț și soție. Iulia a vorbit despre data nunții, dar și despre ce idei extrvagante are, care o caracterizează.
Iulia Albu a anunțat, oficial, că se mărită. Vedeta a declarat că își dorește să devină mireasă, însă nu știe când va avea loc evenimentul, având în vedere că totul depinde de modul în care evoluează pandemia. Deși are mulți prieteni și este foarte cunoscută, vrea o nuntă foarte restrânsă și ieșită din tipare. Se pare că viitorul ei soț îi va purta numele.
Nu este de acord cu banii în plic, așa cum se obișnuiește la nunțile românești și se gândește să organizeze petrecea în afara țării. Mai mult, nu exclude opțiunea de a face chiar două nunți, una în România și alta pe meleaguri străine. Singura problemă pe care o au cei doi miri sunt nașii, deoarece nu pot decide pe cine să aleagă pentru a le fi părinți spirituali.
„Poate fac două, una în străinătate, una aici. Să știi că nu avem de gând să facem o nuntă tipic românească. Spre exemplu, niciunul dintre noi nu agreează acest obicei de a pune bani în plic, vom face alt gen de nuntă. La noi este o problemă mare pe cine să punem nași, căci nu știm pe cine să punem. E prea complicat. Oare nu aș putea să fac fără nași?”, a declarat Iulia Albu.
Deși este foarte rezervată în ceea ce privește viața ei personală și nu o expune prea mult publicului, Iulia a mărturisit că Mike este un tată mai bun pentru fiica ei decât a fost fostul său soț și își vede viitorul alături de el. Chiar dacă între ei mai apar și mici conflicte și se ciondănesc din lucruri banale, au mare încredere în relația lor. De altfel, cei doi se gândesc să devină și părinți și se vor limita doar la un copil, însă nu aceasta este prioritatea lor în acest moment.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
AUUUUUU CINE DRACU SE MAI INCURCA CU ASEMENEA GAINAAAAAAAAAAAA