Lidia Buble, îndrăgita cântăreață, provine dintr-o familie numeroasă cu 11 copii. Acesta ar putea fi și motivul pentru care își dorește ca pe viitor să aibă și ea o familie la fel de mare.
„Sunt al patrulea copil al familiei Buble. Asta e ordinea: Lorena, Diana, Elisei, eu, Estera, Daniel, Corneliu, Daniela, Simion, Beniamin, Iosif. Suntem 11 cu totii, plus 22 de nepoti si 354 de verisori. Mama mi-a spus ca i-a fost greu cu primii trei copii, pentru ca apoi ne-am crescut unul pe celalalt. Ea nu a lucrat, s-a ocupat de noi, iar tata este preot. Am locuit într-un apartament cu patru camere, din Deva, cu paturi suprapuse si am avut cea mai frumoasa copilarie. De Craciun si de Paste era ceva de vis. Ne costumam in Iosif si Maria, in magi, ne aduceam cadouri, iar noi, fetele, faceam prajituri cu mama.” povestea Ldia Buble intr-un interviu.
Artista a declarat ori de câte ori a avut ocazia că iubește copiii. Tot de dragul micuților, Lidia Buble va debuta în dublajul de film animat “Berzele”, care va intra în cinematografe din 23 septembrie. Fanii o vor o vor putea auzi pe iubita lui Răzvan Simion în interpretarea personajului Sarah.
,,A fost foarte frumos! Îmi place să redescopăr o altă latură de-a mea, cu atât mai mult cu cât nu am ştiut că pot să fac asta. Mi se pare de-a dreptul minunat personajul meu, acela de mămică foarte cool. Mi se potriveşte perfect. Cred că aşa voi fi şi eu. Îmi plac enorm copiii şi cred că voi avea mulţi. Cel puţin patru copii îmi doresc, iar dacă o să fie mai mulţi vor fi bineveniţi”, a declarat, Lidia Buble.
Acest site foloseste cookies.
Read More