Connect with us
Marc Jacobs

Vedete

Marc Jacobs, acuzat de ”însuşire culturală”, după ce a folosit modele caucaziene cu coafuri specifice stilului rasta

Designerul american Marc Jacobs a generat numeroase critici pe reţelele de socializare, după ce a utilizat într-o prezentare de modă, la New York, modele caucaziene cu coafuri in stil african ”dreadlocks”.

Creatorul de modă a fost acuzat de ”însuşire culturală” a stilului rasta, informează contactmusic.com, scrie news.ro.

Celebrul designer american şi-a prezentat cea mai recentă colecţie de modă, inspirată din anii 1990, la Hammerstein Ballroom din New York, pe 15 septembrie, la Săptămâna Modei de la New York.

Noua colecţie semnată de Marc Jacobs a inclus creaţii vestimentare specifice anilor 1990 – pantofi cu talpă înaltă de tip platformă, confecţii din materiale în culori metalizate, animal print, şosete înalte şi jerseuri. Însă un singur element a fost capabil să genereze o scindare serioasă în rândul opiniei publice – şuviţele rasta (”dreadlocks”) din părul manechinelor de pe podiumul de prezentare.

În ciuda faptului că acele şuviţe rasta au fost inspirate din coafurile purtate de regizorul transsexual Lana Wachowski (care poartă adeseori dreadlocks vopsite în verde şi portocaliu), numeroşi internauţi au fost nemulţumiţi de coafurile prezentate în colecţia lui Marc Jacobs şi l-au acuzat pe acesta de ”însuşire culturală”, după prezentarea colecţiei sale de primăvară-vară 2017, la New York.

Şuviţele în cauză au fost create manual şi vopsite de brandul de modă DreadsbyJena from Etsy, sub coordonarea hair stylistului Guido Palau. Ele au fost vopsite în culori diverse, iar printre modelele care le-au purtat s-au aflat câteva nume sonore din moda actuală, precum Gigi Hadid, Bella Hadid, Kendall Jenner, Adriana Lima, Jourdan Dunn şi Karlie Kloss.

Guido Palau a negat cu vehemenţă acuzaţia de ”însuşire culturală” şi a spus că ideea acelor coafuri nu a fost preluată în mod intenţionat din cultura rasta. ”Nu cred că acuzatorii au dreptate. Eu mă inspir din toate culturile. Stilurile vestimentare provin din principii şi idei care se ciocnesc între ele. Aşa a fost dintotdeauna – dacă eşti creativ, dacă faci muzică, mâncare, modă sau orice altceva, te inspiri din absolut orice. Nu e ceva omogen. Culturile diverse combină tot timpul astfel de lucruri. Vezi asta pe stradă. Oamenii nu se îmbracă din cap până în picioare într-un singur fel”, a declarat el pentru New York Magazine.

Noua prezentare de modă a designerului Marc Jacobs a reprezentat un contrast puternic faţă de precedenta colecţie, cea de toamnă 2016, a cărei temă centrală a fost carnavalul gotic.

Marc Jacobs, născut pe 9 aprilie 1963, este un creator de modă american. El este designerul principal al propriei case de modă, Marc Jacobs, dar şi al brandului vestimentar Marc by Marc Jacobs, care deţine peste 200 de magazine în peste 80 de ţări. Marc Jacobs a fost director de creaţie al casei franceze Louis Vuitton din 1997 până în 2014.

Continue Reading
You may also like...

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top