Margherita de la Clejani a ajuns din nou în atenția tabloidelor. De fata aceasta a comis-o cel mai grav. Tânăra a provocat ieri, 23 mai, un accident, în urma căruia riscă să rămână fără permis și să fie deschis un dosar penal pe numele ei. Atunci când autoritățile au ajuns la fața locului, au sesizat că fata Clejanilor avea un comportament bizar, drept pentru care a fost supusă unui test care ar fi confirmat că se afla sub influența unuia dintre cele mai tari droguri, heroina. Părinții ei au reacționat agresiv atunci când jurnaliștii le-au cerut detalii legate de evenimentul neplăcut. În această dimineața, Marga a postat și ea un mesaj pe o rețea de socializare și nu părea deloc afectată de cele întâmplate.
Viorica de la Clejani a fost foarte marcată de episodul neplăcut în care fiica sa a protagonista, drept pentru care a devenit foarte agresivă. Când jurnaliștii de la un post de televiziune se aflau în timpul unei transmisiuni live, aceasta a aruncat în ei cu o cutie de lapte și chiar a luat furtunul și a udat întreaga echipă cu apă. Și Ioniță a avut o atitudine deplasată atunci când a fost solicitat să comenteze faptele fetei sale. A fost ironic și chiar agresiv verbal față de jurnaliști. Ulterior, a transmis un mesaj prin care a încercat să spele rușinea adusă de Margherita familiei. Acesta a declarat că fiica lui a produs accidentul din cauza unei probleme de sănătate, care nu i-a permis o bună concentrare.
„Marga a avut o cădere de calciu cauzată de grijă ei continuă pentru siluetă și, în stilul ei caracteristic, a glumit, spunând că se ruja, iar asta i-a provocat momentul de neatenție ce a cauzat accidentul. Dar, esențial rămâne faptul că a fost cooperantă cu autoritățile, nu a evitat să dea explicațiile necesare și utile anchetei.”, a declarat Ioniță.
La scurt timp după accident, Margherita de la Clejani a oferit declarații puțin neclare și ciudate, prin intermediul cărora a încercat să se scuze. A negat cu orice preț faptul că se afla sub influența substanțelor interzise și a declarat că a produs accidentul din cauza faptului că… se dădea cu ruj. Ulterior, în această dimineață, a postat un Instastory. Ca descriere a folosit un vers dintr-o manea cunoscută, prin care nu a arătat că ar fi prea afectată de cele întâmplate. Din contră, părea foarte optimistă.
Acest site foloseste cookies.
Read More