Maria Dragomiroiu, îndrăgita cântăreață de muzică populară, a făcut câteva destăinui tulburătoare despre copilăria sa. Interpreta s-a născut într-o familie de oameni săraci și din acest motiv nu a fost un copil dorit de părinți.
Maria Dragomiroiu a rememorat momentele grele din copilărie, figura tatălui fiind una pe care cântăreața nici nu vrea să și-o amintească.
„Nu exista zi de la Dumnezeu să nu-mi aduc aminte cum o bătea tata pe mama. Mă simt vinovată că nu am lăsat-o pe mama să divorțeze”, a spus vedeta, potrivit click.ro.
Citește și: Maria Dragomiroiu, secretul părului și al tenului. Care sunt secretele succesului
Fiind cel de-al treilea copil al familie, interpreta de muzică ușoară a povestit că părinții nu și-au dorit-o. Mama ei a vrut să scape de sarcină, pentru că erau foarte săraci și nu își permiteau să mai aibă încă o gură de hrănit. Femeia a încercat chiar să se arunce dintr-un prun, pentru a-și provoca un avort.
Mama Mariei Dragomiroiu a apela și la ajutorul vecinelor și a soluțiilor băbești pentru a scăpa de sarcină. Însă nici unul dintre aceste remedii nu au funcționat, iar ea a decis să apeleze la ajutorul unui medic. În loc să o scape de copilul nedorit, acesta i-a dat vitamine care i-au întărit organismul și ai făcut-o să ducă sarcina la capăt.
Cântăreața de muzică populară a mai povestit că la nașterea a fost un bebeluș foarte mic și oamenii se întrebau adesea dacă nu are probleme sau malformații.
Din fericire, Maria Dragomiroiu se bucură și la 61 de ani de o sănătate de fier. Devenind una dintre cele mai iubite și cunoscute interprete de muzică populară din România, ea a devenit stâlpul casei pentru familia sa, pe care a sprijinit-o de-a lungul anilor.
Citește și: Dezvăluirea FINALĂ a lui CORNEL GALEȘ! Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ileana Ciuculete, în ultimele ei zile
Mama cântăreței s-a stins însă la doar 54 de ani. Aceasta a apucat totuși să se bucure de realizările copiilor ei, Maria ridicând din proprii bani, o casă în satul în care s-a născut. De asemenea, ea și-a ajutat mereu părinții și frații.
La rândul ei, Maria Dragomiroiu a devenit și ea mamă. Vedeta are doi copii, pe Mircea și Irina Manolescu.
Acest site foloseste cookies.
Read More