Nelu Ploieșteanu: ce face azi la doi ani de la moartea fiului său

Nelu Ploieșteanu este un artist desăvârșit care și-a construit o carieră de succes de-a lungul anilor. Este iubit de oameni de toate vârstele datorită muzicii sale de petrecere care binedispune. Totuși puțini știu că în spatele muzicii vesele, de fapt ascunde o dramă. Acum doi ani și-a pierdut fiul, iar durerea dispariției premature nu a dispărut nici azi.

Nelu Ploieșteanu: ce face azi la doi ani de la moartea fiului său

În contextul pandemiei de coronavirus, Nelu Ploieșteanu încearcă să respecte măsurile impuse de autorități. Este dificil chiar dacă asta înseamnă că nu se poate duce nici măcar la cimitir la copilul său. Dat fiind că timp de două luni nu s-a putut duce la cimitir, artistului i-a fost greu să fie departe de cel drag.

Acesta a declarat:

“Acum sunt în Bucureşti, cu familia, îmi plânge sufletul că nu mai putem ajunge la băieţelul meu, la Cimitirul Străuleşti, ne aşteaptă sărăcuţul, îi e dor de noi. Una dintre fiicele mele (n.r.- artistul are patru fete) l-a visat acum două zile că îi curgeau lacrimi pe obraz, unele mari, ca de aur. De când a murit Mihăiţă am mers zilnic la el, acum nu mai putem din cauza restricţiilor, ne dau amenzi mari, de peste 2.000 de lei.

Dar asta nu înseamnă că nu are candela aprinsă, mai rog o doamnă de acolo să aibă grijă ca micuţul meu să nu stea în întuneric. De anul trecut, de la Paşte, el a avut candela mereu aprinsă.”

Motivul morții fiului lui Nelu Ploieșteanu

Mihăiță, fiul lui Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 32 ani. Bărbatul fusese imobilizat la pat pentru mai mulți ani datorită bolii de tetrapareză spastică. Moartea lui a fost totuși la fel de surprinzătoare ca pentru orice alți părinți. Părinții și cele 4 surori ale lui nu se așteptau la asta.

Soția artistului crede că decesul fiului ei a fost vina medicilor. Aceasta a declarat:

“În orice moment, minut, secundă, fracţiune de secundă, îl simt şi îmi este dor de el. Am patru fete şi trei nepoţi, dar golul din sufletul meu nu poate să îl acopere nimeni. Aşa cum era el, bolnav, era al nostru, nu trebuia să moară.

Când a murit se uita în ochii mei şi atât, îi spuneam că trebuie să lupte, să fie tare, că trebuie să trăiască. El a murit pentru că nu a fost tratat corespunzător de medici. Nu pot să îl uit deloc, plâng neîncetat, m-am luptat ca o leoaică ca fiul meu să trăiască.”