Oana Roman a vorbit despre problemele din cuplu și despre secretul relației pe care o are cu Marius Elisei. Cei doi au trecut în urmă cu puțin timp printr-un scandal de proporții, însă se pare că mariajul lor a rezistat și au trecut cu bine peste provocările din ultima perioadă.
Vedeta a a decis să vorbească deschis despre relația dintre ea și soțul ei, după ce au ajuns în pragul divorțului în iarna anului trecut. Acum cei doi s-au împăcat și pare că sunt mai fericiți ca niciodată.
Oana le-a răspuns fanilor care au pus întrebări cu privire la relația ei și la modul în care au reușit să gestioneze situația tensionată dintre ea și tatăl fetiței sale.
„Cum reușești mereu să treci peste hopurile din cuplu?”, a fost întrebarea unui fan al Oanei. Vedeta nu a ezitat să îi răspundă, fiind întotdeauna foarte deschisă și sinceră cu toți cei care o urmăresc și o apreciază pe rețelele de socializare.
Se pare că secretul ei este să lase de la ea atunci când este cazul, să fie mai tolerantă, însă în același timp să nu facă anumite compromisuri „Am învățat să las mai mult de la mine. Fără a face compromisuri de nefăcut”, este replica Oanei Roman, postată la un InstaStory.
În ultima perioadă Oana Roman i-a surpins pe fani cu silueta ei. Vedeta a mărturisit că nu a apelat la nicio dietă, ci stresul și agitația au făcut-o să piardă în greutate. Din acest motiv, nu poate recomanda nimănui soluția ei, având în vedere că nu este vorba de un stil de viață prea sănătos. În plus, a precizat că și unele tratamente corporale pe care le-a făcut în februarie au ajutat-o foarte mult. Fanii apreciază felul în care arată Oana acum și o complimentează ori de câte ori urcă pe rețelele de socializare o fotografie nouă.
Acest site foloseste cookies.
Read More