Connect with us
Pepe, distrus de pandemie: “Am pierdut tot!”

Vedete

Pepe, distrus de pandemie: “Am pierdut tot!”

Pepe, ca toți artișii de altfel, a fost profund afectat de pandemia de coronavirus. Artistul a povestit că a pierdut aprope tot pentru că, pe lângă concertele anulate, a fost obligat să își închidă toate afacerile.

Pepe, distrus de pandemie: “Am pierdut tot!”

Artistul spune că și-a anulat concertele de mult și nu asta este îngrijorarea sa principală, ci faptul că toate afacerile sale nu mai funcționează în acest moment din cauza epidemiei de coronavirus.

”Abia aștept să se termine şi să încercăm să reparăm ce s-o strica în toată această perioadă. Chiar dacă sună rău, concertele au fost şi sunt ultima grijă. Am amânat concerte şi le-am reprogramat cu mult înainte să nu mai fie voie. Aşa mi s-a părut responsabil. Şi tot aşa, am închis şi grădiniţa şi salonul. Am zis că nu are nici un sens să riscăm şi să ajungem la altele.

În aceste condiţii nu ştiu cât s-a pierdut financiar în această perioadă fiindcă nu am făcut calculul, dar s-a pierdut tot. Când s-o relua treaba, vedem ce şi cum. Până atunci însă… #stamacasa”, a declarat Pepe pentru ciao.ro.

Acum Pepe cântă online pentru fanii săi pentru a le ușura puțin situația și a le face o bucurie. Este foarte încântat de faptul că se poate întâlni cu trupa sa chiar și online pentru a face repetiții.

Şi înainte de toată treaba asta mă întâlneam cu prietenii mei online însă acum având mai mult timp o fac mai des, măcar o dată pe săptămână. Înainte să se blocheze tot chiar am apucat să facem nişte repetiţii online cu aproape toată trupa. Am observat că încep să se adune din ce în ce mai mulţi ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top