Imagini foto și video cu fiul Prințul William și al Ducesei de Cambrigde Kate Middleton. Aceștia au apărut în urmă cu câteva minute cu cel de-al doilea băiat, respectiv al treilea copil al familiei, scrie BBC.
Primele imagini cu Kate Middleton după ce a născut al treilea copil. La câteva ore după ce l-a adus pe lume pe cel de-al doilea băiat al său, ducesa de Cambridge, alături de soțul ei, a ieșit din Aripa Lindo a spitalului St Mary din Londra.
Îmbrăcată într-o rochie roșie, ducesa de Cambrige, ținându-l în brațe pe băiatul nou-născut a ieșit pe ușa Aripii Lindo a spitalului St Mary din vestul Londrei.
La câteva ore după ce Kate a născut, prințul William, care i-a fost alături pe parcursul nașterii, a mers la Kensington Palace, reședința familiei, și i-a luat pe ceilalți doi copii ai lor, George, 5 ani, și Charlotte, 3 ani, pentru a-i aduce la spital să își cunoască frățiorul.
Luni dimineața, la ora locală 11.01, ducesa de Cambridge a născut al treilea copil al cuplului, un băiat. Ducesa de Cambridge a adus pe lume copilul în același spital în care i-a născut și pe primii doi, Aripa Lindo a spitalului St Mary din Londra.
Ducesa de Cambridge a născut, luni, la spitalul St Mary din Londra, un băiat, acesta fiind cel de-al treilea copil al ei şi al prinţului William al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
„Ducesa de Cambridge a născut, în siguranţă, un băiat, la ora locală 11.01. Copilul are 3,800 de kilograme. Ducele de Cambridge a fost prezent la naştere. Alteţa sa şi copilul se simt bine“, a anunţat Palatul Kensington pe Twitter. Ducesa a fost transportată cu maşina de la Palatul Kensington la maternitatea Lindo Wing din cadrul spitalului londonez St. Mary, luni dimineaţă, fiind însoţită de soţul ei, Prinţul William. Tot la maternitatea de la St Mary, ducesa i-a născut pe primii doi copii ai ei şi ai prinţului William – prinţul George (4 ani) şi prinţesa Charlotte (doi ani). Alegând această aripă privată a spitalului, ducesa de Cambridge îi urmează exemplul Prinţesei Diana, care i-a născut acolo pe ambii ei fii – prinţii William şi Harry.
La fel ca în cazul celor două sarcini anterioare, ducesa de Cambridge, în vârstă de 36 de ani, a suferit de hyperemesis gravidarum – o formă severă de greţuri matinale. Numele Mary, Alice, Alexandra, Elizabeth şi Victoria, dar şi Arthur, Albert, Frederick, James şi Philip sunt favorite pentru cel de-al treilea copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge, potrivit caselor de pariuri, scrie bbc.com. Cel de-al treilea copil al prinţului William şi al lui Kate Middleton ocupă locul 5 în linia de succesiune la tronul britanic, după bunicul lui (prinţul Charles), tatăl lui (prinţul William), şi după fraţii lui mai mari (prinţul George şi prinţesa Charlotte). Potrivit BBC, cel de-al treilea copil al unui cuplu regal ajunge foarte rar să ocupe tronul şi încă nu s-a întâmplat acest lucru în Casa Windsor. Însă, cel de-al treilea copil al regelui George al III-lea şi al reginei Charlotte, William al IV-lea, din Casa de Hanovra, a devenit rege, domnind între anii 1830 şi 1837. Acesta a devenit rege la vârsta de 64 de ani, când fratele lui mai mare, George al IV-lea, a murit fără să aibă un moştenitor. El a devenit moştenitorul tronului la vârsta de 62 de ani, după ce celălalt frate mai mare al său, Frederick, duce de York, a murit.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-04-23T20:16:21+03:00 20:16
Acest site foloseste cookies.
Read More