Vedete

Scandalul Pepe-Raluca nu se mai termină! A început lupta pentru avere și copii

Despre divorțul dintre Pepe și Raluca se spunea că va fi unul civilizat, însă lucrurile sunt mai dificile decât par și nu sunt semne că situația s-ar putea îmbunătăți. Cei doi găsesc tot felul de motive din cauza cărora să se certe, deși artistul susținea că se înțelege foarte bine cu fosta lui soție de când nu mai formează un cuplu. Se pare că a început acum lupta pentru avere, dar și pentru custodia celor mici. Ambii visează la fiecare dintre acestea și fac tot ce pot pentru a le obține.

Pepe și Raluca au de împărțit mai multe bunuri

Pepe și Raluca sunt într-un continuu scandal de când au anunțat că divorțează, deși artistul susținea că totul va decurge normal și civilizat, iar ei colaborează foarte bine în noua formulă. Se pare că lucrurile au luat-o razna din cauza averii, la care ambii râvnesc, dar și cele două fetițe pe care le au împreună, a căror custodie va trebui stabilită.

Pepe este dispus să facă orice în schimbul celor două fetițe pe care le are cu Raluca Pastramă, Rosa și Maria. După ce artistul și fosta lui soție au ajuns în instanță din cauza unor motive banale și au apărut acum și zvonuri legate de infidelitatea femeii, cei doi nu reușesc să ajungă la o înțelegere sub nicio formă și deja au început negocierile în ceea ce privește averea pe care o au la comun.

Pepe i-a propus Ralucăi să-i dea grădinița și un autoturism în valoare de 70.000 de euro în schimbul custodiei celor două fetițe pe care le au împreună, însă Raluca nu ar fi de acord și aspiră la mai mult. Ea ar vrea să pună mâna pe grădinița pe care Pepe a ajutat-o să o înființeze, dar la care ea este unicul administrator. Cu toate acestea, Pepe și-ar dori să o scoată pe femeie din firmă complet.

Mai mult, ei se luptă și pentru două mașini de lux. Este vorba despre un Porsche Macan, în valoare de aproximativ 65.000 de euro și un BMW 420D XDRIVE, în valoare de aproximativ 30.000 de euro. Și casa de 400.000 de euro pe care tatăl Ralucăi Pastramă le-a făcut-o cadou de nuntă celor doi este o țintă asupra căreia artistul și-a orientat atenția, mai ales de când Raluca a decis să părăsească locuința și să se mute la o prietenă.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More