Florin Salam este unul dintre cei mai celebri interpreți de manele din țara noastră. Artistul se bucură de mare succes atât în România, cât și în plan internațional. El are cântări în toate colțurile lumii, iar piesele sale ocupă primele locuri în trendingul de pe YouTube. În plan personal, lucrurile nu merg tocmai bine, mai ales din cauza faptului că fratele lui Salam a fost răpus de nemilosul virus al momentului. Totuși, artistul va avea parte și de bucurii: va deveni bunic în curând.
Florin Salam a trecut printr-o perioadă destul de grea. Acesta a avut ceva probleme cu interlopii, care nu îi mai dădeau pace. Acesta a apelat la ajutorul autorităților, pentru că simțea că viața lui este pusă în pericol. A suferit mult și după pierderea prietenului său, Emi Pian. Acesta a cântat fără oprire la funerariile acestuia, motiv pentru care s-a simțit rău. A scos și o piesă pe care i-a dedicat-o, ceea ce arată cât de tare a suferit artistul.
Cea mai mare lovitură primită de la viață a fost pierderea fratelui său. Acesta a fost infectat cu noul virus al momentului. Nelu Stoian a luptat luni întregi cu virusul, însă a pierdut în fața acestuia. Medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de supraviețuire și toată lumea spera la o minune, însă nu s-a mai îndeplinit. Toată familia a fost devastată de pierderea bărbatului care suferea și de diabet, obezitate, precum și probleme de ordin cardiac.
Totuși, soarele a răsărit și pe strada artistului și mai are un motiv pentru care să zâmbească. Fiul său de doar 18 ani va deveni tătic în preajma sărbătorilor de iarnă. Viitoarea lui soție îi va oferi un copil după aproximativ doi ani de relație. Anul viitor, cei doi vor să-și oficializeze și relația, ceea ce înseamnă că vor avea loc și nunta și botezul. Tot la 18 ani a devenit mamă și fiica lui Salam, Betty. Mai mult, Florin Salam însuși a devenit tată la exact aceeași vârstă. Când devenise major, regretata lui soție, Fănica, a născut-o pe Betty.
Din nefericire, Dani Stoian a moștenit boala mamei sale. Acesta este foarte atent la tot ce face și încearcă din răsputeri să țină boala sub control. Atunci când copilul său se va naște, va trebuie să verifice dacă nu cumva și el a moștenit boala.
Acest site foloseste cookies.
Read More