Vedete
Vladimir Găitan- cine este soția lui și ce dramă i-a marcat viața marelui actor
Marele actor Vladimir Găitan a murit seara trecută, 10 noiembrie, la vârsta de 73 de ani, răpus fiind de una dintre cele mai grele boli ale momentului: cancerul. El a fost unul dintre cei mai apreciați actori din teatrul românesc, iar publicul îl cunoaște în special din pelicula „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. El și-a făcut cu dăruire meseria aproape 50 de ani, timp în care a jucat și în cele mai cunoscute filme românești. Viața lui nu a fost una roz, trăind cu adevărat o dramă.
Vladimir Găitan a pierdut 7 copii
Vladimir Găitan a fost unul dintre cei mai îndrăgiți și de succes actori ai României. Mereu afișa un zâmbet larg și era plin de viață, doritor să urce pe scenă și să-i încânte pe fanii săi, însă a purtat mereu în suflet o dramă care i-a marcat existența.
Moartea sa a fost anunțată marți seara de bunul lui prieten, actorul Vlad Rădescu, printr-o postare ăe Facebook. Acesta și-a exprimat regretele față de pierderea unui asemenea artist și a vorbit despre parcursul său prin această viață. Astfel, de la el aflăm că marele artist se lupta de mai bine de 35 de ani cu cancerul limfatic, pe care nu a reușit să-l învingă, dar cu care a trăit aproape jumătate din viață.
Actorul era mereu dornic să urce pe scenă și își dorea să joace până la finalul vieții, însă, de mai bine de un an, starea lui de sănătate s-a agravat și nu a mai putut juca. Boala nu a fost singura problemă din viața lui. Drama cea mai mare a fost reprezentată de faptul că a pierdut șapte copii. Soția lui a pierdut mai multe sarcini, iar unul dintre copii a murit chiar la naștere.
Vladimir Găitan a suferit mult din acest motiv, iar când în sfârșit a devenit tată, și-a promis că nu va fi un părinte sever și s-a bucurat enorm că visul i-a devenit realitate. El a profitat de timpul petrecut cu cei dragi și se ruga mereu să rămână în viață și să se bucure de nepoți.
,,Mi-am dorit foarte mult copii. Când am hotărât să facem copii, am avut un necaz foarte mare. Soţia a avut probleme grave de sănătate. Şi-am pierdut şapte copii – şapte sarcini, în diverse etape, chiar şi copil născut. Am fost anchetat de Securitate cum nu doresc duşmanilor. Am trăit un coşmar. Iar când a apărut fiul meu, Alexandru, preţul a fost extraordinar: soţia mea nu s-a mişcat din pat. Mi-am dorit atât de mult copii încât n-am conceput să fiu un tată sever.”, a declarat cunoscutul actor.
Cine este soția lui Vladimir Găitan
Vladimir și soția sa, Tunde Găitan, au trăit o frumoasă poveste de iubire despre care actorul vorbea mereu cu drag. Unguroaica a fost înainte iubita prietenului său care i-a anunțat moartea, Vlad Rădulescu. Între ei a fost dragoste la prima vedere, motiv pentru care cei doi s-au căsătorit după doar trei luni de relație, iar viața i-a ținut împreună până la sfârșitul vieții marelui actor.
El și-a iubit foarte mult familia și a vrut să aștepte sfârșitul alături de cei dragi. Astfel, din aprilie a cerut să fie externat de la spitalul Fundeni, acolo unde era internat pentru tratamentul pe care îl urma.