Stil
Azi se sarbatoreste Sfantul Mina.
Astazi, 11 noiembrie, este sarbatoarea Sfantului Mina, considerat protectorul pagubitilor. Cei care au pierdut bani sau bunuri, dar si cei care vor sa indeparteze gandurile si faptele rele ale dusmanilor ii pot cere acum ajutorul.
Sfantul Mina are origini egiptene si s-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. Acesta va ajunge in armata imperiala, insa, pe 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice. Dupa putin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.
In perioada petrecuta in pustietate Sfantul Mina l-a intalnit pe Sfantul Macarie Egipteanul care i-a spus: „Ce cauti Mina, de unul singur, intre cer si pamant? Locul tau este printre oameni, ca acestia sa ia aminte la cuvintele si faptele tale. Daca ai schimbat o haina de ostas cu alta, atunci sfarseste pe campul de lupta, ca sa inviezi ca un invingator fara sabie”.
Astfel, fiind prezent in Cotyaeum la celebrarea unei sarbatori pagane, Mina marturiseste fara ezitare ca este crestin. Atunci este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-au taiat mainile si picioarele, apoi capul.
La biserica Sfantul Mina-Vergu din Capitala se pastreaza fragmente din moastele Sfantului, aduse in 1874. Acolo, femeile merg pe 11 noiembrie cu lumanari si le lipesc de sfesnice cu capatul pe care de obicei il aprind. Se crede ca astfel vor schimba gandurile dusmanilor. Fetele urmeaza si ele acelasi ritual in speranta ca inimile celor doriti se vor intoarce spre ele.
In aceasta zi, buzunarele oamenilor sunt mai in siguranta. Numita si Sarbatoarea Talharilor, ziua Sfantului Mina este cinstita si de hoti ca singura zi din an in care acestia nu fura, de tema pedepsei divine.
Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mucenic Mina in Bucuresti, Iasi si Suceava.
Sursa foto crestinortodox.ro