Stil

Bulgaria deschide sezonul turistic. A fost anunțată data oficială

Sezonul vacanțelor este aproape. Mai sunt câteva zile până la vară, iar oamenii deja își aleg destinațiile turistice unde își vor petrece timpul liber. Printre cele mai căutate țări se află și Bulgaria, unde este așteptat anual un număr mare de vizitatori. Având în vedere situația generată de pandemia de coronavirus, și vacanțele au suferit modificări. Astfel, autoritățile bulgare anunță data la care turiștii vor putea merge acolo, precum și măsurile adoptate.

Bulgaria deschide sezonul turistic. A fost anunțată data oficială

Bulgaria intenționează să deschidă sezonul estival de la 1 iulie. Ministrul turismului, Nikolina Anghelkova, a declarat că este importantă reluarea activității turistice. Bulgaria este o țară dotată în acest sens, care se bucură de un adevărat succes în plan turistic. Deși criza a afectat și această țară, ministrul crede că lucrurile se vor mobiliza și vor redeveni la normal. Oficialul susține că se va orienta către dezvoltarea turismului intern.

„Criza din domeniul turismului are un caracter fără precedent. Este important să unim eforturile guvernului, autorităţilor locale şi reprezentanţilor businessului pentru a ieşi din această criză. Bulgaria are posibilităţi turistice bogate. De aceea, sper că, în final, această criză ne va face pe toţi mai puternici. Din 15 iunie, şi posibil chiar mai devreme, vor începe pregătirile, iar de pe 1 iulie intenţionăm să deschidem sezonul turistic estival”, a spus Anghelkova.

În ceea ce privește vacanța în Bulgaria, Nikolina Anghelkova a precizat că restabilirea domeniului turistic se face în conformitate cu restricțiile impuse de pandemie. Se vor deschide  hotelurile, restaurantele și cafenele din stațiunile bulgare, dar vor funcționa cu respectarea măsurilor antiepidemice.

Activitatea turistică din Bulgaria a fost suspendată pe 17 martie. Din 19 martie, frontierele au fost închise pentru cetăţenii ţărilor afectate de coronavirus, inclusiv statele din UE, în afara celor care tranzitează teritoriul Bulgariei.

Potrivit celui mai recent bilanţ, numărul de persoane contaminate în Bulgaria este de 1.387, în timp ce 58 de oameni au decedat şi alţi 222 s-au vindecat.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-28T16:23:08+03:00 16:23

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More