Categorii Stil

Ce spune religia despre apariţiile îngerilor în viaţa ta

Apariţia îngerilor în viaţa unei persoane nu este nicidecum una pur întâmplătoare, cel puţin aşa susţine religia.

Pomeniţi în descrierile sfinţilor, menţionaţi în scrierile istorice ale umanităţii, aproape de sufletele noastre atunci când îi chemăm în ajutor  cu emoţie, aceste fiinţe de lumină ne ocrotesc în taină cu iubirea lor. Cuvântul înger provine din grecescul „angelos”, care înseamnă „sol”, „mesager”. Îngerii sunt, aşadar, trimişii lui Dumnezeu care ne luminează calea către Casă, dăruindu-ne iubirea şi sfânta Sa îndrumare, după cum relatează apostolii lui Iisus. Biblia spune multe istorii despre îngeri. Dar ei aparţin omenirii întregi, nu unei religii anume.

O importantă funcţie angelică este aceea de a purifica. Starea de inocenţă a îngerilor este fundamentală, deoarece ea le crează deschiderea către tot ceea ce este înalt, sublim şi Dumnezeiesc. Despre această puritate ne vorbeşte celebrul clarvăzător Emanuel Swedenborg, în cartea sa, ,,Raiul şi iadul”: „Natura şi calitatea inocenţei sunt înţelese doar de puţini oameni din lume şi nu sunt înţelese absolut deloc de către cei care duc o viaţă rea. Inocenţa este, de fapt, exprimată vizibil, în vorbire şi  gesturi, în special la copiii mici. Inocenţa înţelepciunii este inocenţă genuină pentru că este lăuntrică, ţine de minte, şi astfel, de voinţă şi înţelegere. De aceea în rai se spune că inocenţa trăieşte în înţelepciune şi că un înger are atâta înţelepciune câtă inocenţă.”

Religia spune că atunci când un înger ţi se arată, eşti binecuvântat, iar mesajul lui trebuie ascultat cu atenţie şi mai apoi descifrat, pentru că acesta reprezintă calea spre Dumnezeu. Aşadar, apariţia îngerilor în viaţa fiecăruia este un motiv de bucurie şi împlinire sufletească.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T19:05:16+02:00 19:05

Share
Scris de
Huff

Acest site foloseste cookies.

Read More