Connect with us
Cum ne ferim de căldură: Ce trebuie să faci într-o zi caniculară

Stil

Cum ne ferim de căldură: Ce trebuie să faci într-o zi caniculară

Gradele în termometre cresc din ce în ce mai mult. Află ce este recomandat să faci în zilele caniculare.  Medicii recomandă oamenilor să evite expunerea prelungită la soare între orele 10.00 şi 17.00, să bea un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute, să mănânce fructe şi legume, să evite consumul de alcoolul, cafea şi sucuri răcoritoare carbogazoase.

În perioadele cu temperaturi care depăşesc 37 de grade şi cu indice de temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic, oamenii să consume zilnic cel puţin doi litri de lichide, fără să aştepte să apară senzaţia de sete, respectiv un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute.

De asemenea, trebuie să se consume cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

Medicii mai recomandă ca în zilele canciulare să fie evitate plimbările prin soare, între orele 10.00 şi 17.00, dar şi efortul fizic, iar în spaţii închise, aparatul de aer condiţionat să fie reglat astfel încât temperatura să fie doar cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Persoanele care trebuie să iasă din casă în orele amiezii trebuie să poarte haine din bumbac, in sau mătase naturală, de culoare deschisă şi să aibă pe cap pălării de soare. Totodată, se recomandă, înainte de a pleca de acasă, aplicarea pe faţă, braţe şi picioare a unei creme cu factor de protecţie ridicat.

Medicii atrag atenţia că o altă categorie vulnerabilă la temperaturile ridicate este cea a persoanelor vârstnice şi cu afecţiuni cronice. Specialiştii le recomandă acestor persoane să rămână în casă între orele 10.00 şi 17.00, iar dacă trebuie să iasă din locuinţă, să folosească îmbrăcăminte adecvată şi să aibă capul acoperit.

Persoanele care suferă de anumite afecţiuni trebuie să continue tratamentul conform indicaţiilor primite de la medici.

Expunerea corpului la temperaturi ridicate reprezintă un stres asupra organismului. Dacă organismul nu reuşeşte să-şi menţină temperatura în jur de 37 grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat, pot apărea crampele de căldură, insolaţia, epuizarea şi chiar şocul hipertermic, potrivit specialiştilor.

Ce trebuie făcut în cazul insolațiilor

Insolaţia poate apărea după o expunere directă şi prelungită a capului la soare şi se manifestă prin: dureri de cap violente, somnolenţă, greaţă şi eventual pierderea cunoştinţei, febră şi uneori arsuri ale pielii. Riscul de insolaţie este mult mai ridicat la copii.

Şocul hipertermic apare ca urmare a incapacităţii organismului de a-şi menţine temperatura normală, fiind o urgenţă medicală. În cazurile de şoc hipertermic, temperatura creşte repede şi ajunge sau depăşeşte 40 de grade Celsius. Simptome şocului sunt: piele foarte caldă, roşie şi uscată, dureri de cap violente, dezorienatare şi pierderea cunoştinţei (leşin), iar în unele cazuri şi convulsiile.

Pentru persoana aflată în şoc hipertermic trebuie solicitat serviciul de ambulanţă, iar până la sosirea echipajului medical, aceasta va fi dusă la umbră şi udată cu apă rece. Medicii atrag atenţia că, fără acordarea rapidă a îngrijirilor medicale, şocul hipertermic poate fi fatal.

Citește și: Vremea vară 2018: unde va fi cea mai mare secetă și unde va ploua cel mai mult

Căldura este mai greu de suportat în primele zile de caniculă, pentru că organismul nu este obişnuit cu temperaturile ridicate. Pentru a limita efectele canciulei în locuinţe, ferestrele expuse la soare vor fi închise, iar jaluzelele sau draperii vor fi trase.

De asemenea, pentru a reduce temperatura din casă este bine ca lumina artificială să fie menţinută la intensitate scăzută şi utilizată pentru perioade mai scurte, iar orice aparat electro-casnic de care nu este nevoie trebuie să fie închis.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top